2011

 Timpul trece fără să mă întrebe dacă vreau sau nu. S-a mai dus un an. Cu bune. Atât, doar bune. Refuz să mă gândesc la altceva. A fost un an plin, un an frumos, un an în care am rezistat şi l-am încheiat cu bine. Fără bilanţuri, fără analize. Am supravieţuit încă unui an şi asta e tot ce contează. M-am distrat, m-am îmbătat, am futut, am fost futut, am muncit, am lenevit, am căzut, m-am ridicat, mi-a fost cald sau frig, sete sau foame, am iubit sau am urât, un an în care am mai învăţat ceva, un an în care îmi place să cred că m-am mai maturizat....am făcut de toate anul ăsta. La fel ca în fiecare an, la fel cum o să fac şi anul care vine.
 Noaptea de revelion. Sunt atâtea superstiţii despre ce e bine să faci şi ce nu la 12 noaptea, care o fi cea mai bună? Să te pupi sub vâsc să fi iubit tot anul, să (te) fuţi ca să ai parte de sex tot anul, să-ţi numeri banii ca să ai bani tot anul, să mănânci struguri ca să ai parte de belşug, să porţi ceva roşu ca să ai parte de noroc şi bucurii, să-ţi pui o dorinţă iar ea ţi se va împlini ... Atât de multe superstiţii şi atât de puţin timp. Tu ce superstiţie ai?
 E mişto e să îl ai lângă tine pe cel drag, să ciocneşti un pahar de şampanie, să te uiţi în ochii lui şi să îi spui La mulţi ani! Important e să te simţi bine, să fi împăcat cu tine şi cu ce ai făcut, să priveşti cu încredere către noul an, să fi bun.
 Petrecere frumoasă! La mulţi ani!

De Crăciun

 Nu s-au schimbat prea multe de acum un an, când întrebam dacă  "Primiţi cu colindul?". Acelaşi Moş Căcăcios care se încăpăţânează să nu vină, acelaşi copac omorât şi băgat în casă, aceleaşi luminiţe în tot oraşul, aceleaşi târguri de Crăciun, aceleaşi felicitări insipide către toată lumea şi pe toate căile: sms, facebook, twitter, mail...un deja-vu care se repetă în fiecare an.
 
 Altă ţară însă, alt oraş, altă îmbrăţişare, urări în altă limbă, oameni mai veseli şi linişte.
 
 Îmi lipseşte starea necesară să intru în atmosfera sărbătorilor, mi-a lipsit întotdeauna. În preajma sărbătorilor mă simt că după o beţie crâncenă, prelungită mai multe zile, mă simt că şi cum aş fi futut cea mai grasă şi urâtă femeie de pe planetă, mă simt că şi cum toate pisicile din lume ar fi născut în gură mea, mă simt futut în cur şi agasat de toate pregătirile pentru o zi.



 Îmi desfac încă o sticlă de wiskey, a început deja să ningă.... albă zăpadă...

Doi copii - 8

 -Hei, ce e cu tăcerea asta? Unde ai fost atâtea zile?
 -Am profitat de linişte. Mi-am pus ordine în gânduri..
 -Ai ajuns măcar la un rezultat?
 -Habar n-am, nu mi-a fost bine.
 -Atunci?
 -Important e că sunt aici, restul...nu ştiu, le vom da noi de capăt.
 -Nu e important doar faptul că eşti aici, aşteptam altceva de la tine după atâta tăcere.
 -Ştiu, m-am gândit la asta. Încă suntem copii, nişte copii tembeli.
 -Asta ştiu şi eu.
 -E greu. M-ai dat peste cap, habar nu am ce vreau, sau dacă vreau.
 -...
 -Aş fi vrut să am altă reacţie, aş fi vrut să te iau în braţe şi să îţi spun că totul va fi bine, aş fi vrut, zău!
 -Şi eu simt la fel. Şi teamă, şi fericire, şi supărare, şi că încă nu e momentul. Mai avem un pic de timp să ne hotărâm ce vrem, dacă vrem.
 -E greu să fim trei, hai să ne maturizăm întâi.

Sunt mândru că sunt român

 Nu am ales să mă nasc în România. Pur şi simplu aşa s-a întâmplat. 
 România mea e în suflet, nu în acţiunile altora. România mea nu m-a dezamăgit, oamenii care ar trebui să aibă grijă de ea da.  Oriunde aş fi, România e acasă. De departe, România mea pare mai tristă, dar e acasă. Cu bune sau rele, nu am cum să o scot din suflet. 
 Ca în orice relaţie, am avut parte şi de clipe bune şi de clipe rele. Însă nu suntem compatibili unul cu altul, d-aia am preferat să am o relaţie la distanţă cu ea. O să îmi placă când o să o revăd şi (puţin) probabil o să îi duc dorul.
 Cozonacii nu miros la fel, oamenii nu sunt la fel, mentalităţile nu sunt la fel, drumurile nu sunt la fel. Dar România mea o să fie doar a mea. România e în fiecare. Şi în mine, şi în tine. Aş putea chiar să spun: "România sunt Eu!"
 La mulţi Ani România! La mulţi ani mie! La mulţi ani ţie!