M-am luat la întrecere cu căldura de afară. În unele momente am câştigat. Dădeam mai multă căldură. Codul roşu de caniculă mi l-am însuşit, l-am simţit în mine. Afară cald, eu fierbinte; afară fierbinte, eu dogoritor. Mda, am reuşit fără prea mari eforturi, să răcesc în mijlocul verii. Probabil gâtul mi-era prea cald, iar berea prea rece. Cert e că am zăcut câteva zile, luându-mă la întrecere cu soarele. Şi am câştigat! Se zice că ăla e OM care răceşte vara. Probabil că iarna e banal să răceşti, fiindcă majoritatea răcesc atunci. Aşadar, am zăcut câteva zile în pat, cu febră, cu halucinaţii (şi nu fumasem nimic), cu transpiraţii absurde şi schimbări de tricou, pantaloni şi cearceaf din oră în oră. Am devenit imun la lămâie, e fructul meu preferat de azi încolo. Apoi, temperaturile au început să scadă, lăsând loc codului roşu de inundaţii. Habar n-aveam că nasul meu poate fi atât de prolific, habar n-aveam că pot produce atâţia muci. Mucii au şi ei personalitatea lor, nu le place să stea închişi prea mult.
Mucii sunt un fel de Houdini, reuşesc să evadeze, de multe ori surprinzător. Ori se lichefiază şi îşi dau drumul încet din nări, picurând pur şi simplu, ori profită de un strănut şi se lipesc de orice găsesc în cale. Trebuie însă să le şi mulţumesc: am reuşit să îmi şterg monitorul cu ocazia asta. Tusea îmi scoate din gât nişte reprezentări malefice ale mucilor împăcaţi cu soarta lor, a celor cărora le place unde sunt şi nu se dau plecaţi. Nişte hârci urât colorate, care stau pe limbă şi aşteaptă să fie scuipate. Şi ca şi cum toate astea nu ar fi de ajuns, începe să mă doară şi o măsea. Urmează un cod roşu de măsea.
Noi să fim sănătoşi, că restul....
Postări
