Foame de timp

Tic-tac. Nu mai plânge iubito că ţi-o trag doar 10 minute. Şi în timpul ăla mai arunc câte un ochi şi la TV. Nu fi supărată că săruturile noastre sunt doar o atingere a buzelor, şi că limbile noastre nu s-au mai întâlnit de mult timp. 24 de ore parcă nu mai îmi ajung. Tic-tac. Ziua e prea scurtă. Sunt atât de multe lucruri de făcut şi atât de puţin timp. Sau timpul aleargă mult prea repede. Tic-tac, tic-tac. Am îmbătrânit. Îmbătrânesc. Nu stau locului. Nu am stare, nu îmi place că nisipul din clepsidră curge. Mult prea repede. Viaţa mea la fel. Tic-tac... Îmi dau seama că vreau să citesc, să mă plimb, să mă relaxez, să iubesc, să fumez, să ies cu prietenii, să lenevesc în vană, să mă îmbăt, să flirtez, să alerg, să mănânc, să o strâng în braţe, să scriu, să mă joc cu pisica, să mă odihnesc, să răsfoiesc un ziar, să savurez o ciocolată. Tic-tac. Nu am timp pentru toate. Unele trebuie amânate, sau făcute în viteză, sau lăsate nefăcute. Din criză de timp. Din cauza că tic-tac se întâmplă prea repede.
 
 Tic-tac. Trăim atât de în viteză, încât nu mai avem timp de bucurii mărunte, nu mai avem timp să ne bucurăm, nu mai avem timp să simţim că trăim. Intrăm într-o monotonie servici-nani, oboseală-odihnă. Vreau timp. Vreau timp pentru mine. Vreau să trăiesc. Opriţi timpul! Înainte să mă opresc eu. Vreau să aud doar "Tic". Fără să urmeze după el nici un "Tac".
 
 Tic...

Tic Tac

Timpul trece, prea repede, mult prea repede. Trăim în prezent cu amintiri din trecut, viitorul îl visăm. Prezentul e de fapt o înşiruire de trecuturi, mai mult sau mai puţin recente. Prezentul e mult prea scurt pentru a-l simţi şi a-l trăi cu adevărat. Prezentul e continuu. În fiecare moment e prezent şi în fiecare moment devine trecut. Totul se întâmplă în trecut, în trecutul apropiat. Prezentul trece prea repede, şi devine trecut. Trăim trecutul. Tot ce simţim, tot ce gândim, tot ce facem e la timpul trecut. Acum devine atunci. În momentul în care realizez că fac ceva, îmi dau seama că deja am făcut. S-a scurs prezentul pe lângă mine. Trăim într-un prezent trecut continuu. Aşteptăm un anumit moment, ca să ne dăm seama că de fapt acel moment a fost prea scurt şi rămânem doar cu amintirea lui. Suntem ceea ce suntem datorită amintirilor. Prezentul e relativ, poate nici nu e. Nu conştientizăm prezentul. Prezentul e trecut. Informaţia ajunge la creier mai încet decât scurgerea timpului. Timpul trece prea repede. Acum o săptămână mă jucam cu puţa în nisip. Acum 5 zile m-am îndrăgostit prima dată, cu 4 zile în urmă terminam facultatea, alaltăieri îmi ţineam prima dată copilul în braţe, ieri mi-am luat casă şi maşină. În momentul ăsta trebuie să mă gândesc ce am făcut, pentru că momentul acesta e continuu. Aş vrea să îmi amintesc ce am făcut în viitor. Existenţa mea ar fi simplă dacă aş şti ce am făcut peste o zi, sau peste o săptămână, sau peste un an. Azi devine ieri, la fel cum şi mâine tot ieri este.
Trăiesc într-un timp care se mişcă prea repede pentru mine. Opriţi timpul! Nu ştiu ce se întâmplă, ştiu doar ce s-a întâmplat.