Se afișează postările cu eticheta catalogari. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta catalogari. Afișați toate postările

marți, 18 mai 2010

Cât de pervers gândeşti?

 Ştiu că gândesc pervers. Ştiu că găsesc ceva pervers în orice cuvânt, poziţie, gest. Totul are semnificaţie sexuală în mintea mea. De fapt, toţi suntem perverşi. Unii mai mult, alţii mai puţin. Unii recunoaştem, alţii nu. Devenim perverşi pe măsură ce înaintăm în vârstă. Devenim tot mai perverşi şi mai obsedaţi de sex şi de tot ce ţine de sex. Ne-am pierdut inocenţa şi nu o putem recupera. Nici nu vrem, chiar dacă am putea. Ne place perversitatea, ne plac glumele cu sex, ne plac gagicile de la pagina 5, ne uităm pe site-uri interzise minorilor, tragem cu ochiul în apartamentul vecinilor doar-doar i-om prinde făcând şi altceva decât mâncare, râdem la remarcile cu tentă sexuală, ne plimbăm la mare (din întâmplare) pe plaja dedicată nudiştilor, etc.  Ne şi excităm un pic făcând toate astea. Suntem perverşi.
 
 Mie mi-au luat minute bune să văd delfinii de pe sticlă. Mintea mea nu vroia să vadă altceva decât un el şi o ea dezbrăcaţi şi îmbrăţişaţi. Am citit şi recitit textul de sub poză. Cu greu am văzut şi delfinii, dar imaginea preferată e tot cea cu cuplul. Ochii văd ceva, mintea procesează altceva.
 
 M-am convins: nu am ce căuta la delfinariu. Tu?

marți, 24 noiembrie 2009

Handicap



Privim cu compasiune un om în scaunul cu rotile când trecem pe lângă el. Ne e milă. Sau întoarcem capul în altă parte pentru a nu-l vedea. Privim acea persoană aşezată în scaunul cu rotile şi ne gândim cât de fericiţi putem fi că suntem întregi fizic şi putem merge pe picioarele noastre, putem alerga. Îi privim uneori ca pe nişte ghinionişti ai sorţii. Alteori îi admirăm pentru puterea lor de a-şi trăi viaţa cu un handicap. Îi privim ca pe nişte handicapaţi. Cuvântul handicapat ne provoacă deseori o stare de disconfort. Ne bucurăm de cele mai multe ori că nu suntem în locul lor. Îi privim cum se chinuie să coboare bordura, îi privim cum stau rugători la uşa unui magazin în care nu pot intra, îi privim împinşi de la spate de altcineva...dar rareori ne oferim să îi ajutăm. Sunt nişte handicapaţi şi atât. Îi ocolim şi le ignorăm nevoile. Deşi ei depind de afecţiunea celor din jur, ne facem că nu observăm asta.
 
 Privesc uneori persoana care împinge căruciorul. Privirea ei e tristă. Are o cruce de dus, o cruce în forma unui scaun cu rotile. O fiinţă umană depinde de ea din toate punctele de vedere. Dacă ea nu ar mai fi, viaţa celui din cărucior ar fi mai grea. Sau nu ar fi decât un chin permanent. Mă întreb al cui e handicapul mai mare: al celui din cărucior, sau al celui care împinge căruciorul? Fericirea celui din scaun depinde de nefericirea celui care îl împinge. Viaţa unuia e sacrificată pentru ca celălalt să se bucure de viaţă.

Aş fi în stare să mă sacrific? Prefer să nu fiu nevoit să aflu răspunsul la întrebarea asta.

miercuri, 4 noiembrie 2009

Curve, care curve?



Nu îmi plac catalogările. Nu îmi place cuvântul curvă. Mi se pare obscen şi degradant.
 
 Când e o femeie curvă? Când se fute cu altul şi nu cu tine? Când ştii că îi suge pula unuia sau altuia? Când se fute pe bani? Când a avut mai mulţi amanţi? Când e îmbrăcată bine şi se dă jos dintr-o maşină scumpă? Ce anume îţi dă dreptul să spui cuiva că e curvă?
 
 Bărbaţii îşi doresc o femeie care să ştie meserie în pat. Cu toţii visează să aibă o curvă în pat. Tot ei le şi cataloghează. Spun despre una sau alta că e curvă. Dintr-un motiv egoist cred. De ce e curvă? Fiindcă îşi trăieşte viaţa şi îi place şi ei să facă sex?
 
 Bărbaţii care au făcut sex cu multe femei sunt macho, femeile care au făcut sex cu mulţi bărbaţi sunt curve. De fapt femeia e curvă prin definiţie. Aşa o văd majoritatea bărbaţilor. Şi femeile spun despre ele că sunt curve. De ce? Pentru că unele au curaj să facă ce altele nu au curaj? Pentru că le place să facă sex? Sau să sugă pula?
 
 Dacă sexul e motivul de catalogare, bărbaţii ar trebui să fie curve.

Etichete

20 de ani (1) 2010 (2) 2011 (1) 4non blondes (1) 5 ani (1) 60 de min (2) 7 ani (1) 999 (2) aberaţii (34) abuzuri (1) acdc (1) adio (1) adrenalina (3) adulter (2) afise (1) aiurea (14) albastru (1) alcool (5) alegeri (8) amici (2) amintiri (7) anal (2) angajatori (1) aniversari (1) antract (1) anybody seen my baby (1) autostop (2) babe (1) babilonia (1) bancuri (14) bani (1) bani pe net (1) beauty (1) beţie (7) bine (9) blog (31) blogosfera (1) bloguri (3) blonde (4) bonuri de masa (1) boxeri. de sezon (1) brad (1) buci (1) bude (3) Bulă (1) bun vs rău (3) ca la ei (1) cacat (3) cadouri (1) cafea (5) caldura umana (1) campanii (6) cancer (1) canicula (1) cantece (2) cantecul pastelui (1) carciumareasa (1) cargo (2) catalogari (3) căcat (25) căciulă (1) căutări (3) câini (4) chefuri (3) chiloţi (2) citate (1) ciufut (8) clejani (1) clone (1) club (2) clubbing (1) coaie (1) colindat (1) concesii (1) concurs (2) copii (2) copilarii (2) copy-paste (4) costum de baie (1) croaziera (1) culmi (1) cum ar fi daca... (2) cur (1) curve (21) D-na (1) D-zeu (6) d'ale mele (30) d'ale vieţii (62) da (1) de ce-uri (6) de dragoste (1) de pe mail (1) de sezon (8) de vanzare (2) decizii (2) definitii (17) desene (1) desene animate (1) despre (1) dezamagit (2) dimineaţa (18) distractie (2) do this at home (35) doi copii (9) don't do this at home (46) dorinţe (1) droguri (1) drumuri (1) emigrant (1) enervare (9) epilare (1) eu (68) eu cu mine (7) eu si ea (30) eu..D-na si Ea (4) euro (1) facebook (1) fantezie (2) fără cuvinte (1) febra (1) felatie (1) felaţie (13) femei (55) fericire (4) fete (1) filme (2) filozofie (11) firestarter (1) fiţe (5) floci (2) fluturi (1) foame (1) fool's garden (1) frig (2) fuck (2) fumat (1) fun (1) funny (18) gagici (1) gasca (1) geniu (2) ger (2) Germania (2) get it loud (13) ghinioane (1) glume (1) gnr (1) god bless (1) gratar (2) hand-job (2) handicap (2) happyfish (1) haz de necaz (1) hoţi (1) iarba verde (1) iarna (4) ideile mele (2) idioţenii (21) idioţi (3) indicatoare (2) indiferent (1) inimioare (1) internet (4) interviuri (2) intimitate (4) înjur (2) întrebari (3) întrebări (19) jocuri (3) karma (1) la anu' (2) la mulţi ani (3) labagii (1) leapsa (1) leapşa (12) lemon tree (1) libertate (3) limba (1) link (1) link exchange (1) literatura (1) localuri (1) love (11) luni (23) made in romania (59) mancare (1) mare (2) mare e grădina (15) masaj erotic (1) masculin (1) masina de sex (2) maturitate (3) mă gândesc să emigrez (4) mesaje (1) mess (4) militie (2) mincinosi (1) minciuni (1) miniprix (1) mirare (1) mireasă (1) misogin (6) mituri (2) moarte (4) mobil (1) moda (1) monede (1) money (1) monogamie (1) Mos Craciun (4) moşu (1) ms (1) muci (4) muie (15) munchen (2) munte (1) musca (1) muzica (35) na'vi (1) nebune (1) nebunii (10) nedreptate (1) nepasare (2) nepăsare (2) nervi (1) nervos (2) news (1) not funny (1) noutati (1) nu (3) nu-mi place (5) nudist (4) nuntă (1) o vorba (1) oameni de caca (1) oare? (2) oferte (1) oldies (1) online (6) orgasm (1) original (1) Pantera Roz (6) party (3) paypal (1) păpuci (1) personaje fabuloase (3) perversitate (1) petreceri (1) pietoni (1) pinguini (1) pişat (8) pişoar (1) pişu (4) pitici (2) pitici pe creier (1) piţipoance (5) pizda (1) placeri (1) plagiat (1) plaja (5) plictis (9) poezie (1) poezii (1) politică (8) pornstar (1) povesti (4) poze (2) poziţii (3) premiu (1) presa (1) prezervative (2) prieteni (2) proaste (1) prodigy (1) promo (2) proşti (5) provizii (1) provocare (1) proză (4) publicitate (1) pula (20) pula mea (8) pulă beată (1) raceala (1) rău (6) răutăcisme (1) real (1) reclame (1) reguli (1) religie (1) revelion (2) rolling stones (1) romania iz my country (26) romanisme (4) românisme (10) ruşine (1) rutina (2) sacrificiu (1) sarbatori (4) savage garden (1) sătul (10) sâni (1) scaun (1) scrisoare (1) sentimente (6) sex (51) sex in maşină (3) sex in public (1) sex online (2) sex oral (3) sexy (1) sfaturi (1) sfinţi (1) shame on them (2) shit (2) singur (4) smooth (1) soare (1) somn (1) sondaj (2) spam (1) sperma (1) spermatozoid (1) stop (1) strange (8) striptis (1) sunt bun (4) surf (1) şcoală (3) tampiti (1) te iubesc (2) teama (1) telefon (2) telefonie (1) tequila (3) teste (1) textile (1) tic-tac (1) timp (2) tinerete (1) tnt (1) top (1) touch and go (1) trecut (1) trezirea (24) tribuna (1) trist (3) tv (3) twitter (1) ţâţe (1) ţigări (1) ucideri (1) un nou inceput (1) vacanta (1) valoarea mea (14) vara (4) viata de cuplu (2) viata mea (55) video (49) viitor (1) virtual (1) vise (9) vodafone (2) vodka (1) vorbe de duh (1) vot (8) welcome to the jungle (1) what's up (1) wiskey (1) wrong hole (1) xxx (4) yahoo (1) zapada (3) zdob si zdub (1)