marți, 18 mai 2010

Cât de pervers gândeşti?

 Ştiu că gândesc pervers. Ştiu că găsesc ceva pervers în orice cuvânt, poziţie, gest. Totul are semnificaţie sexuală în mintea mea. De fapt, toţi suntem perverşi. Unii mai mult, alţii mai puţin. Unii recunoaştem, alţii nu. Devenim perverşi pe măsură ce înaintăm în vârstă. Devenim tot mai perverşi şi mai obsedaţi de sex şi de tot ce ţine de sex. Ne-am pierdut inocenţa şi nu o putem recupera. Nici nu vrem, chiar dacă am putea. Ne place perversitatea, ne plac glumele cu sex, ne plac gagicile de la pagina 5, ne uităm pe site-uri interzise minorilor, tragem cu ochiul în apartamentul vecinilor doar-doar i-om prinde făcând şi altceva decât mâncare, râdem la remarcile cu tentă sexuală, ne plimbăm la mare (din întâmplare) pe plaja dedicată nudiştilor, etc.  Ne şi excităm un pic făcând toate astea. Suntem perverşi.
 
 Mie mi-au luat minute bune să văd delfinii de pe sticlă. Mintea mea nu vroia să vadă altceva decât un el şi o ea dezbrăcaţi şi îmbrăţişaţi. Am citit şi recitit textul de sub poză. Cu greu am văzut şi delfinii, dar imaginea preferată e tot cea cu cuplul. Ochii văd ceva, mintea procesează altceva.
 
 M-am convins: nu am ce căuta la delfinariu. Tu?

21 comentarii:

Lulu spunea...

Nu e buna imaginea. Eu nici acum nu vad nici un delfin acolo. Stiu ca in facultatea am vazut prima data imaginea asta la iluzii optice, dar era cea originala.

Anonim spunea...

nici eu nu vad vreun delfin pe sticla.

Fetita Junglei13 spunea...

Crezi ca a vazut cineva delfinii din prima?Acum ii ecunosc,ca inca am imaginea de dupa,cu delfinii colorati,dar recunosc,pana sa stiu am vazut ceea ce era frumos.Nu,ca delfinii nu ar fi,dar am vazut altceva :P

Castiel spunea...

10 secunde mi-au trebuit !!!!! asa ca.... is aproape de inocenta!!!!!
voi nu ati vazut, pt ca va uitati doar la ce era alb!!!!!
sa va fie invatzare de minte!! =))

sufletica spunea...

Nu stiu daca am imbatranit, dar sigur acolo nu-s delfini sau poate am uitat eu cum arata un delfin.:D
Sau poate is si eu perversa? Hmmm...

Boogie Bubble spunea...

Perversitatea e al 4'lea nume al meu ... :D Fara asa ceva nu e nicio placere, senzatie sau ... viata.

Camelia Bucur spunea...

hmm..no delfini:-??

Alexandra spunea...

Delfini? Unde, unde? Chiar nu-i vad :))

realbadpisy spunea...

delfini? io nu i-am gasit..sigur in poza asta?!

gmx spunea...

9 delfini

Natural spunea...

Hehehehe, buna imagine (sau imaginatie ;)
Daca nu ma ajuta GMX cu numarul delfinilor, eu cautam delfini mari, pe cand ei sunt foarte mici si mai multi :)
Dar cu putina "perverserenta" ajungeti sa vedeti si delfinutii. Cu prea multa vedeti doar ce ati gandit prima data :)

Anonim spunea...

Bine, poza e facuta special ca sa ne deruteze pe noi, ce naiba :D Am vazut, intr`un final, delfinii. Nu stiu cate secunde mi`au trebuit, dar nu a durat mult.

Alice spunea...

Eu cred ca sunt perversa rau de tot, pentru ca nu am vazut niciun delfin! :)) (glumesc, evident). Foarte fain art! :P Ai o leapsa de la mine :D

Mrn200v spunea...

Man, eu cred că sunt şi mai pervers: am văzut o tipă cu doi negri!

Fetita Junglei13 spunea...

@gmx- cine ti-a suflat? :)

Pisi spunea...

clar nici eu :">

Lili spunea...

Sunt si delfini si doi care si-o trag. Bestiala pozitia, apropo.
Sexul e perfect normal si nu e un pacat. Este o experienta absoluta. A devenit o "perversitate" in momentul in care religiile au hotarat ca vina este cea mai buna modalitate de a controla oamenii. De-a lungul sutelor de ani, oamenii au capatat o jena fata de sex. Interzicerea sexului premarital a dat nastere la obsedati si la frustrati. E normal, fiecare are o anume energie sexuala, mai puternica sau mai slaba. Daca tu iti educi adolescentul extrem de futacios ca sexul este rau, o va lua razna. Si va deveni un violator sau un frigid. Un nesatisfacut sau un nimfoman. Nu va putea ramane alaturi de o femeie, pe care desi o iubeste, pentru ca atunci cand era mic, i s-a interzis. Barbatul, devenit matur, ramane adolescentul care nu intelege de ce un sentiment atat de minunat e atat de rau. Nu dau vina pe religie, neaparat. 50 la suta e si vina acelora care au acceptat sa li se bage pe gat chestia asta. Totul tine de lipsa de cultura si auto-educatie.

Culian spunea...

OK si daca dupa minute intregi tot nu poti distinge delfini acolo ce inseamna ? Ca nu o sa mai fiu copil niciodata ? Asta i-ar frange inima lui Peter Pan :)). Mie mi se frange doar ...

Joker spunea...

Eu am cautat un sexinariu si n-am gasit? cine ma ajuta:)

CarmenPunkGirl spunea...

A durat ceva pana i-am vazut :))

CarmenPunkGirl spunea...

Ai dreptate. Suntem perversi si nu vrem sa ne schimbam, ne place asa.

Etichete

20 de ani (1) 2010 (2) 2011 (1) 4non blondes (1) 5 ani (1) 60 de min (2) 7 ani (1) 999 (2) aberaţii (34) abuzuri (1) acdc (1) adio (1) adrenalina (3) adulter (2) afise (1) aiurea (14) albastru (1) alcool (5) alegeri (8) amici (2) amintiri (7) anal (2) angajatori (1) aniversari (1) antract (1) anybody seen my baby (1) autostop (2) babe (1) babilonia (1) bancuri (14) bani (1) bani pe net (1) beauty (1) beţie (7) bine (9) blog (31) blogosfera (1) bloguri (3) blonde (4) bonuri de masa (1) boxeri. de sezon (1) brad (1) buci (1) bude (3) Bulă (1) bun vs rău (3) ca la ei (1) cacat (3) cadouri (1) cafea (5) caldura umana (1) campanii (6) cancer (1) canicula (1) cantece (2) cantecul pastelui (1) carciumareasa (1) cargo (2) catalogari (3) căcat (25) căciulă (1) căutări (3) câini (4) chefuri (3) chiloţi (2) citate (1) ciufut (8) clejani (1) clone (1) club (2) clubbing (1) coaie (1) colindat (1) concesii (1) concurs (2) copii (2) copilarii (2) copy-paste (4) costum de baie (1) croaziera (1) culmi (1) cum ar fi daca... (2) cur (1) curve (21) D-na (1) D-zeu (6) d'ale mele (30) d'ale vieţii (62) da (1) de ce-uri (6) de dragoste (1) de pe mail (1) de sezon (8) de vanzare (2) decizii (2) definitii (17) desene (1) desene animate (1) despre (1) dezamagit (2) dimineaţa (18) distractie (2) do this at home (35) doi copii (9) don't do this at home (46) dorinţe (1) droguri (1) drumuri (1) emigrant (1) enervare (9) epilare (1) eu (68) eu cu mine (7) eu si ea (30) eu..D-na si Ea (4) euro (1) facebook (1) fantezie (2) fără cuvinte (1) febra (1) felatie (1) felaţie (13) femei (55) fericire (4) fete (1) filme (2) filozofie (11) firestarter (1) fiţe (5) floci (2) fluturi (1) foame (1) fool's garden (1) frig (2) fuck (2) fumat (1) fun (1) funny (18) gagici (1) gasca (1) geniu (2) ger (2) Germania (2) get it loud (13) ghinioane (1) glume (1) gnr (1) god bless (1) gratar (2) hand-job (2) handicap (2) happyfish (1) haz de necaz (1) hoţi (1) iarba verde (1) iarna (4) ideile mele (2) idioţenii (21) idioţi (3) indicatoare (2) indiferent (1) inimioare (1) internet (4) interviuri (2) intimitate (4) înjur (2) întrebari (3) întrebări (19) jocuri (3) karma (1) la anu' (2) la mulţi ani (3) labagii (1) leapsa (1) leapşa (12) lemon tree (1) libertate (3) limba (1) link (1) link exchange (1) literatura (1) localuri (1) love (11) luni (23) made in romania (59) mancare (1) mare (2) mare e grădina (15) masaj erotic (1) masculin (1) masina de sex (2) maturitate (3) mă gândesc să emigrez (4) mesaje (1) mess (4) militie (2) mincinosi (1) minciuni (1) miniprix (1) mirare (1) mireasă (1) misogin (6) mituri (2) moarte (4) mobil (1) moda (1) monede (1) money (1) monogamie (1) Mos Craciun (4) moşu (1) ms (1) muci (4) muie (15) munchen (2) munte (1) musca (1) muzica (35) na'vi (1) nebune (1) nebunii (10) nedreptate (1) nepasare (2) nepăsare (2) nervi (1) nervos (2) news (1) not funny (1) noutati (1) nu (3) nu-mi place (5) nudist (4) nuntă (1) o vorba (1) oameni de caca (1) oare? (2) oferte (1) oldies (1) online (6) orgasm (1) original (1) Pantera Roz (6) party (3) paypal (1) păpuci (1) personaje fabuloase (3) perversitate (1) petreceri (1) pietoni (1) pinguini (1) pişat (8) pişoar (1) pişu (4) pitici (2) pitici pe creier (1) piţipoance (5) pizda (1) placeri (1) plagiat (1) plaja (5) plictis (9) poezie (1) poezii (1) politică (8) pornstar (1) povesti (4) poze (2) poziţii (3) premiu (1) presa (1) prezervative (2) prieteni (2) proaste (1) prodigy (1) promo (2) proşti (5) provizii (1) provocare (1) proză (4) publicitate (1) pula (20) pula mea (8) pulă beată (1) raceala (1) rău (6) răutăcisme (1) real (1) reclame (1) reguli (1) religie (1) revelion (2) rolling stones (1) romania iz my country (26) romanisme (4) românisme (10) ruşine (1) rutina (2) sacrificiu (1) sarbatori (4) savage garden (1) sătul (10) sâni (1) scaun (1) scrisoare (1) sentimente (6) sex (51) sex in maşină (3) sex in public (1) sex online (2) sex oral (3) sexy (1) sfaturi (1) sfinţi (1) shame on them (2) shit (2) singur (4) smooth (1) soare (1) somn (1) sondaj (2) spam (1) sperma (1) spermatozoid (1) stop (1) strange (8) striptis (1) sunt bun (4) surf (1) şcoală (3) tampiti (1) te iubesc (2) teama (1) telefon (2) telefonie (1) tequila (3) teste (1) textile (1) tic-tac (1) timp (2) tinerete (1) tnt (1) top (1) touch and go (1) trecut (1) trezirea (24) tribuna (1) trist (3) tv (3) twitter (1) ţâţe (1) ţigări (1) ucideri (1) un nou inceput (1) vacanta (1) valoarea mea (14) vara (4) viata de cuplu (2) viata mea (55) video (49) viitor (1) virtual (1) vise (9) vodafone (2) vodka (1) vorbe de duh (1) vot (8) welcome to the jungle (1) what's up (1) wiskey (1) wrong hole (1) xxx (4) yahoo (1) zapada (3) zdob si zdub (1)