Petrecerile curcubeu

 Mi-am adus aminte zilele trecute de petrecerile din liceu. De beţiile de la petreceri, de gagicile pe care le agăţam şi le futeam doar o noapte, de durerile de cap de a doua zi, de ruşinea de a merge să faci curăţenie după ce ai vomitat în toată casa, de vecinii care urlau că cineva s-a căcat de pe balcon pe antena lor parabolică, de vecina în vârstă de dedesubt care încă vorbea de nebunii care coborau pe scări pe schiuri în pielea goală, de ţigările cu iarbă, de favoritele mele: petrecerile curcubeu.
 De fapt "curcubeul" era un joc, un joc care îmi plăcea la nebunie şi pe care de obicei îl şi câştigam (depinde de cât de mult am băut înainte să înceapă jocul).
 Petrecerile curcubeu erau toate petrecerile la care ne jucam curcubeul. Şi aveam grijă să se întâmple cât mai des, ne plăcea.
 Curcubeul era o întrecere între băieţi, dar aveam nevoie de fete. De fete cu ruj, fiecare cu altă culoare de ruj pe buze. Câştigător era băiatul care, dimineaţa, avea cât mai multe urme de ruj pe pulă, urme lăsate de buzele rujate ale fetelor. De aici şi denumirea de "curcubeu".
 Erau fantastice petrecerile curcubeu, dar total neinspirat era să mergi cu prietena la o astfel de petrecere.