Totul a pornit de la o discuţie. Cu cineva mai în vârstă. Cu cineva care a trăit şi sub regimul trecut. Cu cineva care are multe amintiri. Şi multe poveşti. E o plăcere să stai să îl asculţi.
Mă gândeam la mine, am făcut şi eu destule. M-am distrat, am călătorit, am văzut ţara în lung şi în lat, am fost şoim al patriei, am fost pionier, m-am jucat ascunsea, am ciupit fete de fund, m-am îmbătat, am futut gagici al căror nume nu îl ştiu şi nu îl ştiam nici atunci, am mers cu cortul, am făcut muncă patriotică, am râs, am "fumat", am mers la ţară, am avut o gaşcă de prieteni reali, am mers la concerte, am făcut autostopul, am dormit pe plajă, m-am apucat de fumat în curtea şcolii şi multe altele.
Mă uit la copii de acum. Stau închişi în casă, în faţa calculatorului. Au o mulţime de prieteni. Virtuali. Nu mai bate nimeni mingea în faţa blocului, pe scări e linişte, nu fumează nici unul pe lângă tomberoane. Îi văd ieşind grăbiţi din curtea şcolii, grăbindu-se spre întâlnirile virtuale de acasă. Viaţa lor se împarte între mess, hi5, counter strike.
Ce amintiri or să aibă ei? Amintiri reale dintr-o lume virtuală? Ce vor povesti nepoţilor?
Postări
12 comentarii:
Drept ...asa e!! problema e ca lumea de azi nu mai "suporta" fotbalul din fata blocului... pt ca are de vazut telenovela,si nu se aude din cauza mingii"" Imi aduc aminte ..ca la mine la tara cand jucam fotbal cu baietii de pe acolo ..ieseau toate "babele "si urlau la noi..ca nu pot dormi din cauza galagiei... ce amintiri.. cu cat ziceau mai tare ele cu atat jucam mai mult noi..... asta e! tecnologia a schimbat omenirea ..in toate sensurile!..acum nu se joaca fotbal, ci half-life ;nu mai iese sa isi cumpere ziarul, il citeste direct pe net ;nu mai viziteaza prietenii sau neamurile... ca este messenger pt asta! nu se mai duce sa invete o meserie...beleste ochii pe net la filme porno!!singurul lucru bun e ca ...amintirile ce i le povestesti acum ,le va povesti la fel fiilor...
Cred că e oarecum depăşit CS-ul :D
vezi ca ai o leasa super:)
Vorbeam într-una din serile trecute cu Elfa, prietena mea, despre copilărie. Mie mi se pare că este o artă, în adevăratul sens al cuvântului. Un copil se naşte cu toate dotările pentru viaţa lui de om, asta incluzând şi creativitatea, care odată cu "botezul" în societate, dispare încetul cu încetul.
Eu am fost un copil tare frumos. Blonda cu ochi albaştri până la un moment dat când ADN-ul meu a hotărât că ochii verzi văd mai bine. Am crescut la ţară în plin contact cu natura mamă, într-o zonă minunată de munte. Pentru că ai mei s-au hotărât să-şi despartă căile, am rămas cu bunica, o femeie incredibilă, până la 15 ani. Nu aş da copilăria mea pentru nimic în lume. Să vă spun şi de ce. Tati m-a scăpat în cap din cărucior, călăream înainte să stau bine în picioare, am dormit pe un muşuroi de furnici cu un şarpe în braţe :)). Refuzam să dorm în pătuţ. Am fost premiantă şi mă băteam cu toţi băieţi din clasă. Jucam fotbal şi am învăţat să patinez pe drumul principal. Nu mai am loc de cicatrici pe genunchi, vara mergeam după ciuperci în pădure sau pentru explorat şi descoperit. Mă jucam de-a Sailor Moon şi mă credeam una. Am picat de la 2 m în urzici, era să mă înnec în vale şi în Someş. M-am pierdut de mama în Eforie şi am luat o grămadă de injecţii. Mâncam cu furculiţă şi cuţit la 7 ani, pictam natura la 10 (chiar bine). Am luat un singur 4, la mate, şi primăvara mergeam cu mieii pe câmp. Aveam câte 5 pisici odată şi am citit cartea Terminator la 11 ani.
Câtă creativitate! :))
Mă uit azi la copii şi de multe ori mă întristez. Sunt atât de pierduţi, prost educaţi, prizonieri, trişti, materialişti şi chiar urâţi.
" Nepoate..daca stii tu cate views-uri pe hi5 am avut eu in tinerete.." gen. ;))
Da, e destul de nasol...se vor lauda cu scorul de la Cs...arhiva de mess..
Ps. Ai fost pionier?
Ca de la o fosta pioniera sau soaima,catre un fost pionier,actual "mare parcagiu" (merge termenul?): din pacate, pentru lucrurile astea,nu-s de vina doar copii,ci si parintii lor,sau cei ce ar putea schimba ceva,cat de cat..Stiu ce spun,crede-ma.
eu nu prea pierd timpul la pc,imi place mai mult real life.Ma ocup cate 3-4 ore de blog si cam atat:)
Cred ca o sa am amintiri foarte frumoase:D
copilaria noastra vs copilaria voastra
Vai cate amintiri am eu... Am citit postarea si vreau sa raspund la intrebare ... Am crescut la tara, la bunici, eram destul de salbatica si faceam numai ce vroiam eu. Aveam un caine, o bicicleta si o gasca de baieti pe strada cu care umblam de dimineata pana noaptea prin paduri, pe dealuri, la furat - a se citi cules - de de toate, cirese, capsuni, floarea soarelui, pui de gaina,.. te miri ce, ca sa avem ce manca de-a lungul zilei, in deplasarile noastre; ne jucam hochei pe o balta inghetata, eu eram portar cu cainele meu, un cocker destul de salbatic si el.. mama... ce ne mai distram; mergeam cu cortul, saream in Cris de pe o liana atarnata intr-un plop; de Pasti se facea la biserica un foc mare de tot, ne adunam toti acolo la povesti si la facut de bombe din ceva praf ciudat si dadeam cu bombele dupa babe...daca dadeai cu ele de pamant pocneau si faceau un un fumt ciudat; mergeam cate trei zile cu bicicletele lela prin paduri, mancam bureti din padure, fara sa ne fie frica ca murim, am mancat si picioare de broasca din padure, ca am auzit noi ca sunt delicatese; bunica-mea m-a invata o gramada de lucruri, principii, valori, facea mancare extrem de buna, din nimic.. ceva faina, zahar si ieseau niste prajituri de iti statea mintea in loc.
Acasa la Deva, la oras, cum ar fi, ne jucam tot felul de tampenii, de exemplu, de-a Familia Guldenburg...fiecare avea rolul unui personaj din film si de-abia asteptam sa se certe personajele reale ca sa avem ce imita. Pentru ca vroiam sa imi cumpar blugi.. din Polonia, am adunat cu prietena mea zeci de kg de melci din cimitir; se colectau de catre o firma din Italia, iti dadea 4 lei pe kg.. Si acuma mai tin minte nume de pe crucile din cimitirul catolic din Deva. Odata tin minte ca am si plans, pentru ca era un mormant cu un copil de 6 ani, iar vorbele scrise de parinti pe cruce m-au emotionat foarte tare; oricum, ca sa vindem melcii adunati, si erau multi....lazi intregi, a trebuit sa ii trecem bucata cu bucata printr-o gaurica pt masurarea dimensiunii optime... aiurea, am stat o zi intreaga ca si cand i-am mai cules odata. Ca sa imi cumpar Pume, am facut martisoare ca sa le vindem, si ochiam porumbeii de la Casa de cultura sa le smulgem penele; tot pentru martisoare, am belit si fazanul impaiat al lui mama, pe partea de catre perete.. vai ce ne-am luat-o cand a facut curat si a vazut ca fazanul era ciupilit tot pe o parte... Ca sa ne facem cordelute din alea din catifea, care erau la moda, am taiat din super cuvertura lui mama unei prietene.. si atunci a iesit cu un scandal monstru - tinea mult la cuvertura ei de catifea rosie.. s-a lasat cu pedepse de scos telefonul din camera; vai cate as mai avea de povestit..
Eu nu cred ca trebuie categorisiti toti cei din noua generatie ca traiesc intr-o lume virtuala. Am putea sa le dam o mana de ajutor si sa ii mai chemam pe cei mai tineri prin munti si prin paduri si pe la tara, ori de cate ori avem ocazia....si mai putem, asa ca pe acest blog, sa ne promovam prin mijloacele lor valorile copilariei noastre. Ma bucur ca ai avut ideea de a scrie despre copilarie. Mi-ai facut ziua mai frumosa, raman si ma gandesc mai departe la amintirile mele. Nu as da aceste amintiri pentru nimic in lume, si ma consider un om super fericit pentru ca am trait copilaria pe care am trait-o.
@Anca: multam de povesti! app: comentariul tau e mai lung decat articolul meu ;)
:) iarta-ma, m-am cam luat cu vorba
Trimiteți un comentariu