Relaţii vs beţii

Eu când mi-e sete, beau. Asta ca să nu spun: "Eu când vreau să beau, beau". Ies în oraş, mă opresc într-o cârciumă şi iau o bere. Sau două, depinde de cât mi-e de sete. Prima o beau aproape toată dintr-o înghiţitură. La a doua zăbovesc un pic, dar nu foarte mult. Urmează o a treia, apoi mi se face parcă şi mai sete şi simt că pot băga alcool în mine cât China. După încă câteva beri, viaţa e mai frumoasă parcă, gagicile îmi zâmbesc toate, mă fac de râs la karaoke dar mie îmi pare că seamăn cu Sting. Apoi, urmează alte beri. Băute mai încet şi drumuri mai dese la baie să le fac loc. Apoi nu mai ştiu sigur dacă am mai comandat bere şi de câte ori o văd pe chelneriţă îi spun să îmi mai aducă una. Cu greu, într-un final, mă ridic şi plec spre casă. De cele mai multe ori drumul mi se pare că durează o veşnicie. Mai opresc de câteva ori pe drum să fac pişu, fie la un gard, fie într-un coş de gunoi, fie în intersecţii. Ajung acasă şi cu greu mă dezbrac, asta dacă nu mă plictisesc în timp ce fac asta şi mă pun să dorm îmbrăcat. Totul vâjâie în jurul meu şi am impresia ba că plutesc, ba că îmi vine să vomit de la atâta plutit. Nu ştiu când adorm, dar mă trezesc dimineaţa cheaun, blestemând din nou pisica care mi-a fătat în gură, cu o stare de nedescris şi de netrăit.  A început atât de frumos şi s-a terminat atât de urât.
 
 Mă încăpăţânez de fiecare dată şi o iau de la capăt.
 
 

La începutul unei relaţii e totul frumos. Stăm, povestim, ne sorbim unul altuia cuvintele. Ne face plăcere tot ce spune celălalt. Ne luăm de mână şi totul pare fantastic. Apoi urmează prima îmbrăţişare. Primul sărut, care de obicei e stângaci şi timid. Urmează apoi tatonări până când într-un final ajungem şi la sex. Ne place atât de mult, încât nu ratăm nici o ocazie. Apoi, începem să ne săturăm. Ne uităm în stânga, în dreapta. Căutăm ceva nou, nu ne mai place cum gândeşte celălalt, nu ne mai interesează ce are de spus, nu ne mai convine că îi place sau nu ceva din comportamentul sau atitudinea noastră. Ne dăm seama apoi că am pierdut timpul unul lângă altul. Cuvinte grele, jigniri, despărţire. Ieşim dintr-o relaţie care la început ne-a plăcut şi ne-a urcat pe culmi, că într-un final să ne coboare mai jos decât eram în faza iniţială. Ne trezim că loviţi de marfar, cu sufletul făcut ţăndări şi ne promitem că nu o să mai punem suflet niciodată. A început atât de frumos şi s-a terminat atât de urât.
 
 Ne încăpăţânăm însă şi o luăm de fiecare dată de la capăt.
 
 
 Relaţiile sunt precum beţiile. Încep de poftă, urmează o uşoară ameţeală, un chef mai mare, apoi o stare de beatitudine, atingi apogeul, apoi ţi se taie filmul, respectiv îţi piere cheful. Eşti făcut ţăndări, ţi-e rău şi dai vina pe soartă. Îţi promiţi că nu o să mai faci greşeala asta. Până te apuci iar.