marți, 27 aprilie 2010

Relaţii vs beţii




Eu când mi-e sete, beau. Asta ca să nu spun: "Eu când vreau să beau, beau". Ies în oraş, mă opresc într-o cârciumă şi iau o bere. Sau două, depinde de cât mi-e de sete. Prima o beau aproape toată dintr-o înghiţitură. La a doua zăbovesc un pic, dar nu foarte mult. Urmează o a treia, apoi mi se face parcă şi mai sete şi simt că pot băga alcool în mine cât China. După încă câteva beri, viaţa e mai frumoasă parcă, gagicile îmi zâmbesc toate, mă fac de râs la karaoke dar mie îmi pare că seamăn cu Sting. Apoi, urmează alte beri. Băute mai încet şi drumuri mai dese la baie să le fac loc. Apoi nu mai ştiu sigur dacă am mai comandat bere şi de câte ori o văd pe chelneriţă îi spun să îmi mai aducă una. Cu greu, într-un final, mă ridic şi plec spre casă. De cele mai multe ori drumul mi se pare că durează o veşnicie. Mai opresc de câteva ori pe drum să fac pişu, fie la un gard, fie într-un coş de gunoi, fie în intersecţii. Ajung acasă şi cu greu mă dezbrac, asta dacă nu mă plictisesc în timp ce fac asta şi mă pun să dorm îmbrăcat. Totul vâjâie în jurul meu şi am impresia ba că plutesc, ba că îmi vine să vomit de la atâta plutit. Nu ştiu când adorm, dar mă trezesc dimineaţa cheaun, blestemând din nou pisica care mi-a fătat în gură, cu o stare de nedescris şi de netrăit.  A început atât de frumos şi s-a terminat atât de urât.
 
 Mă încăpăţânez de fiecare dată şi o iau de la capăt.
 
 

La începutul unei relaţii e totul frumos. Stăm, povestim, ne sorbim unul altuia cuvintele. Ne face plăcere tot ce spune celălalt. Ne luăm de mână şi totul pare fantastic. Apoi urmează prima îmbrăţişare. Primul sărut, care de obicei e stângaci şi timid. Urmează apoi tatonări până când într-un final ajungem şi la sex. Ne place atât de mult, încât nu ratăm nici o ocazie. Apoi, începem să ne săturăm. Ne uităm în stânga, în dreapta. Căutăm ceva nou, nu ne mai place cum gândeşte celălalt, nu ne mai interesează ce are de spus, nu ne mai convine că îi place sau nu ceva din comportamentul sau atitudinea noastră. Ne dăm seama apoi că am pierdut timpul unul lângă altul. Cuvinte grele, jigniri, despărţire. Ieşim dintr-o relaţie care la început ne-a plăcut şi ne-a urcat pe culmi, că într-un final să ne coboare mai jos decât eram în faza iniţială. Ne trezim că loviţi de marfar, cu sufletul făcut ţăndări şi ne promitem că nu o să mai punem suflet niciodată. A început atât de frumos şi s-a terminat atât de urât.
 
 Ne încăpăţânăm însă şi o luăm de fiecare dată de la capăt.
 
 
 Relaţiile sunt precum beţiile. Încep de poftă, urmează o uşoară ameţeală, un chef mai mare, apoi o stare de beatitudine, atingi apogeul, apoi ţi se taie filmul, respectiv îţi piere cheful. Eşti făcut ţăndări, ţi-e rău şi dai vina pe soartă. Îţi promiţi că nu o să mai faci greşeala asta. Până te apuci iar.

18 comentarii:

Castiel spunea...

da exact !!!! asta ar trebui scrisa in Biblie !!... hai ca asa invat si eu ... de la cei cu experienta!!!

Fetita Junglei13 spunea...

Mai mult decat corect

laly spunea...

Poi nu-i mai bine doar sa futi, zise el odata?
Parca si pisica din gura nu-i asa blonda noaptea.

Unknown spunea...

Foarte bine zis, mă înclin :)

Alexandra spunea...

Foarte tare comparatia :) Ar fi groaznic daca nu ne-am mai putea imbata macar cu una dintre ele :P :)

Crin spunea...

nu cred ca-i asa tragica treaba, numai daca gresesti undeva. Sunt si oameni fericiti impreuna, casatoriti cate-un car de ani (analog alcoolicii? :)) )

nu cred totusi, inaintea mea un ratacit zice de asta c-ar trebui pusa-n biblie? voi v-ati ticnit, ma?

chiar nu mai aveti sperante ca va puteti intelege cu un om?
jesus, decat atat de cinici mai bine alcoolici!

G.W. spunea...

asemanarea e a dracu de crunta si reala

Castiel spunea...

@Crin pai iata inca un exemplu!! cum sa ma inteleg cu un om.... care nu stie de gluma!! si la prima prostie scrisa... ma considera cinic!??? mai doriti alte exemple??.... poate ca am uitat .. ca prin acel text sa mai pun si cate un semn de genul " =))" ???

clo spunea...

ai uitat sa mentionezi ca o relatie e mai costisitoare decat o betie... :D

Silvia spunea...

oooo da...

Calin.Crainic spunea...

Dumnezeule, cata dreptate poti sa ai!

Vio spunea...

Eh, man, omul din greşeli învaţă... învaţă toată viaţa... şi tot prost moare.

WaLy spunea...

Super tare!!!
Chiar imi place cum ai vb despre cele 2 chestii , mai ales despre betie unde chiar am ras.

Gmx spunea...

Nu prea seamănă cele două, cel putin asa cred eu. Cred ca nu am termen de comparatie, neavand parte de mnici o betie crunta...:)

phidas spunea...

Gata, te-am trecut la mine in blogroll. Merci. :)

sufletica spunea...

Betii versus relatii. Intre cele doua exista chiar foarte multe asemanari, ceea ce ai punctat si tu in postul asta. Beatitudinea, starea de euforie, apoi caderea sau decaderea. Si, in final, gustul amar lasat de cele doua. Bravo. Nici chiar creierasul meu bolnav n-ar fi putut gandi o paralela atat de exacta.

CarmenPunkGirl spunea...

din betie te trezesti mai repede. pentru o relatie iti trebuie mult timp

Anonim spunea...

chiar originala chestia asta.
si stii ce? iti dau dreptate..
da`parca e mai placut sa tragi o betie, decat sa incepi o relatie..
nu de altceva..da`mahmureala trece mai repede decat o despartire.


chiar imi place cum scrii :))
parca nu pot sa ma opresc din citit.

Etichete

20 de ani (1) 2010 (2) 2011 (1) 4non blondes (1) 5 ani (1) 60 de min (2) 7 ani (1) 999 (2) aberaţii (34) abuzuri (1) acdc (1) adio (1) adrenalina (3) adulter (2) afise (1) aiurea (14) albastru (1) alcool (5) alegeri (8) amici (2) amintiri (7) anal (2) angajatori (1) aniversari (1) antract (1) anybody seen my baby (1) autostop (2) babe (1) babilonia (1) bancuri (14) bani (1) bani pe net (1) beauty (1) beţie (7) bine (9) blog (31) blogosfera (1) bloguri (3) blonde (4) bonuri de masa (1) boxeri. de sezon (1) brad (1) buci (1) bude (3) Bulă (1) bun vs rău (3) ca la ei (1) cacat (3) cadouri (1) cafea (5) caldura umana (1) campanii (6) cancer (1) canicula (1) cantece (2) cantecul pastelui (1) carciumareasa (1) cargo (2) catalogari (3) căcat (25) căciulă (1) căutări (3) câini (4) chefuri (3) chiloţi (2) citate (1) ciufut (8) clejani (1) clone (1) club (2) clubbing (1) coaie (1) colindat (1) concesii (1) concurs (2) copii (2) copilarii (2) copy-paste (4) costum de baie (1) croaziera (1) culmi (1) cum ar fi daca... (2) cur (1) curve (21) D-na (1) D-zeu (6) d'ale mele (30) d'ale vieţii (62) da (1) de ce-uri (6) de dragoste (1) de pe mail (1) de sezon (8) de vanzare (2) decizii (2) definitii (17) desene (1) desene animate (1) despre (1) dezamagit (2) dimineaţa (18) distractie (2) do this at home (35) doi copii (9) don't do this at home (46) dorinţe (1) droguri (1) drumuri (1) emigrant (1) enervare (9) epilare (1) eu (68) eu cu mine (7) eu si ea (30) eu..D-na si Ea (4) euro (1) facebook (1) fantezie (2) fără cuvinte (1) febra (1) felatie (1) felaţie (13) femei (55) fericire (4) fete (1) filme (2) filozofie (11) firestarter (1) fiţe (5) floci (2) fluturi (1) foame (1) fool's garden (1) frig (2) fuck (2) fumat (1) fun (1) funny (18) gagici (1) gasca (1) geniu (2) ger (2) Germania (2) get it loud (13) ghinioane (1) glume (1) gnr (1) god bless (1) gratar (2) hand-job (2) handicap (2) happyfish (1) haz de necaz (1) hoţi (1) iarba verde (1) iarna (4) ideile mele (2) idioţenii (21) idioţi (3) indicatoare (2) indiferent (1) inimioare (1) internet (4) interviuri (2) intimitate (4) înjur (2) întrebari (3) întrebări (19) jocuri (3) karma (1) la anu' (2) la mulţi ani (3) labagii (1) leapsa (1) leapşa (12) lemon tree (1) libertate (3) limba (1) link (1) link exchange (1) literatura (1) localuri (1) love (11) luni (23) made in romania (59) mancare (1) mare (2) mare e grădina (15) masaj erotic (1) masculin (1) masina de sex (2) maturitate (3) mă gândesc să emigrez (4) mesaje (1) mess (4) militie (2) mincinosi (1) minciuni (1) miniprix (1) mirare (1) mireasă (1) misogin (6) mituri (2) moarte (4) mobil (1) moda (1) monede (1) money (1) monogamie (1) Mos Craciun (4) moşu (1) ms (1) muci (4) muie (15) munchen (2) munte (1) musca (1) muzica (35) na'vi (1) nebune (1) nebunii (10) nedreptate (1) nepasare (2) nepăsare (2) nervi (1) nervos (2) news (1) not funny (1) noutati (1) nu (3) nu-mi place (5) nudist (4) nuntă (1) o vorba (1) oameni de caca (1) oare? (2) oferte (1) oldies (1) online (6) orgasm (1) original (1) Pantera Roz (6) party (3) paypal (1) păpuci (1) personaje fabuloase (3) perversitate (1) petreceri (1) pietoni (1) pinguini (1) pişat (8) pişoar (1) pişu (4) pitici (2) pitici pe creier (1) piţipoance (5) pizda (1) placeri (1) plagiat (1) plaja (5) plictis (9) poezie (1) poezii (1) politică (8) pornstar (1) povesti (4) poze (2) poziţii (3) premiu (1) presa (1) prezervative (2) prieteni (2) proaste (1) prodigy (1) promo (2) proşti (5) provizii (1) provocare (1) proză (4) publicitate (1) pula (20) pula mea (8) pulă beată (1) raceala (1) rău (6) răutăcisme (1) real (1) reclame (1) reguli (1) religie (1) revelion (2) rolling stones (1) romania iz my country (26) romanisme (4) românisme (10) ruşine (1) rutina (2) sacrificiu (1) sarbatori (4) savage garden (1) sătul (10) sâni (1) scaun (1) scrisoare (1) sentimente (6) sex (51) sex in maşină (3) sex in public (1) sex online (2) sex oral (3) sexy (1) sfaturi (1) sfinţi (1) shame on them (2) shit (2) singur (4) smooth (1) soare (1) somn (1) sondaj (2) spam (1) sperma (1) spermatozoid (1) stop (1) strange (8) striptis (1) sunt bun (4) surf (1) şcoală (3) tampiti (1) te iubesc (2) teama (1) telefon (2) telefonie (1) tequila (3) teste (1) textile (1) tic-tac (1) timp (2) tinerete (1) tnt (1) top (1) touch and go (1) trecut (1) trezirea (24) tribuna (1) trist (3) tv (3) twitter (1) ţâţe (1) ţigări (1) ucideri (1) un nou inceput (1) vacanta (1) valoarea mea (14) vara (4) viata de cuplu (2) viata mea (55) video (49) viitor (1) virtual (1) vise (9) vodafone (2) vodka (1) vorbe de duh (1) vot (8) welcome to the jungle (1) what's up (1) wiskey (1) wrong hole (1) xxx (4) yahoo (1) zapada (3) zdob si zdub (1)