Omul indiferent

 Mi-e indiferent tot ce se întâmplă în jurul meu. Nu mă interesează nimic, nu mă afectează nimic, nu mă încălzeşte nimic, nu-mi pasă de nimic. Trăiesc într-o continuă indiferenţă. Sunt detaşat de orice. Nu mă încântă nimic, nu mă sperie nimic, nu îmi pasă de nimeni şi nimic. Nu-mi pasă că vin sărbătorile, nu-mi pasă că e frig sau cald, nu-mi pasă că plouă sau ninge, nu-mi pasă cadin faţă vine o maşină când depăşesc, nu-mi pasă că ţara e în criză, nu-mi pasă că ţigările ucid, nu-mi pasă de ştirile de la ora cinci, nu-mi pasă că muzica mea deranjează, nu-mi pasă de culoarea semaforului, nu-mi pasă dacă mă strânge sau nu cineva în braţe, nu-mi pasă dacă mă sărută sau nu, nu-mi pasă dacă mă sună sau nu, nu-mi pasă. Nu am nici un sentiment orice s-ar întâmpla. Nu mă enervez, nu mă îndrăgostesc, nu mă supăr, nu sunt extaziat, nu plâng, nu râd. Sunt un mim, fără sentimente, fără întrebări, fără amintiri sau vise, fără speranţe. Trăiesc indiferent în turnul meu de fildeş. Sunt doar un observator. Tăcut. Indiferent. Rece. Distant. Sunt omul modern. Omul indiferent.

Fără zahăr

 Îmi place cafeaua. Îmi place neagră, fără zahăr, fără lapte. M-am obişnuit cu gustul pur al cafelei. Indiferent că e cafea naturală, la ibric, expresso sau ness, o beau fără zahăr.

Nu pot pricepe însă de ce se miră toată lumea când le spun că nu vreau zahăr în cafea. "Cum fără zahăr? Măcar o linguriţă să îţi pui. E prea amară..."

Sunt persoane la care merg în vizită şi mă servesc cu  cafeaua direct îndulcită, că deh...ele aşa o beau, deci ar fi normal ca toată lumea să o bea aşa. Ei bine, eu nu. Se uită urât la mine, dar primesc altă cafea, fără zahăr.
 
 Mă distrează personalul din cafenele. Le cer o cafea, fără zahăr, fără lapte. Se uită la mine lung şi mă întreabă: "Zahăr deloc?". Ce dracu e aşa greu de înţeles că o vreau fără zahăr? Doar eu o beau, nu o oblig pe ea să o bea. Şi nici nu aştept să plătesc mai puţin pe cafea fiindcă nu le folosesc zahărul. Bineînţeles că în momentul în care îmi aduce cafeaua, în farfurioară se află şi două pliculeţe de zahăr. Cine ştie, poate mă răzgândesc.În cazul în care pricepe şi îmi aduce cafeaua aşa cum o cer, fără zahăr, fără lapte, pe farfurioară tronează o linguriţă. La ce pula mea să folosesc o linguriţă la o cafea în care nu am ce să amestec? De ce pula mea e atât de greu să pricepi că sunt oameni care beau cafeaua fără zahăr? La fel cum sunt oameni care o beau cu zahăr?

 PS: Cu mama mi-a trebuit aproape un an să o obişnuiesc că îmi beau cafeaua fără zahăr. Din fericire, a reţinut într-un final cum îmi place cafeaua. 

Beauty is nothing without brain

Au si altii blondele lor.

Foame de timp

Tic-tac. Nu mai plânge iubito că ţi-o trag doar 10 minute. Şi în timpul ăla mai arunc câte un ochi şi la TV. Nu fi supărată că săruturile noastre sunt doar o atingere a buzelor, şi că limbile noastre nu s-au mai întâlnit de mult timp. 24 de ore parcă nu mai îmi ajung. Tic-tac. Ziua e prea scurtă. Sunt atât de multe lucruri de făcut şi atât de puţin timp. Sau timpul aleargă mult prea repede. Tic-tac, tic-tac. Am îmbătrânit. Îmbătrânesc. Nu stau locului. Nu am stare, nu îmi place că nisipul din clepsidră curge. Mult prea repede. Viaţa mea la fel. Tic-tac... Îmi dau seama că vreau să citesc, să mă plimb, să mă relaxez, să iubesc, să fumez, să ies cu prietenii, să lenevesc în vană, să mă îmbăt, să flirtez, să alerg, să mănânc, să o strâng în braţe, să scriu, să mă joc cu pisica, să mă odihnesc, să răsfoiesc un ziar, să savurez o ciocolată. Tic-tac. Nu am timp pentru toate. Unele trebuie amânate, sau făcute în viteză, sau lăsate nefăcute. Din criză de timp. Din cauza că tic-tac se întâmplă prea repede.
 
 Tic-tac. Trăim atât de în viteză, încât nu mai avem timp de bucurii mărunte, nu mai avem timp să ne bucurăm, nu mai avem timp să simţim că trăim. Intrăm într-o monotonie servici-nani, oboseală-odihnă. Vreau timp. Vreau timp pentru mine. Vreau să trăiesc. Opriţi timpul! Înainte să mă opresc eu. Vreau să aud doar "Tic". Fără să urmeze după el nici un "Tac".
 
 Tic...

Melodia săptămânii (Get it loud)

Melodia săptămânii. Recomand a se asculta cu boxele la maxim. Prietenii ştiu de ce! ;)

Clona

Mi-ar place să mai fie unul ca mine.

 M-aş clona. Cu siguranţă, clona mea ar fi cel mai bun prieten al meu. Din simplul motiv că nu m-ar întreba nimic. Ar ştii tot ce se întâmplă cu mine. Ar ştii tot ce gândesc, tot ce visez, tot ce sper, tot ce fac şi ce nu fac. Mi-ar place să ies cu mine la băut. Aş sta în cârciumă şi aş vorbi cu mine fără să se uite lumea ciudat la mine. Mi-aş face cinste. Aş petrece timp de calitate cu mine.
 
 M-aş clona. Într-o femeie. Să văd cât de bun amant sunt. Să văd ce gust am. Să pot face dragoste cu mine, fără să mă judece lumea. Aş avea relaţia perfectă, eu cu mine. Cea mai bună prietenă a mea aş fi eu. Şi cea mai bună amantă aş fi tot eu. Aş şti ce îmi place, fără să fie nevoie să o spun. Aş face copii după chipul şi asemănarea mea. Şi aş fi sigur că sunt copii mei.
 
 M-aş clona. Dar lumea încă nu e pregătită pentru mine, singur. Dacă aş fi mai mulţi?

Ştiu cu cine votez

 Am ascultat melodia asta şi m-am hotărât brusc cu cine o să votez.  A fost o adevărată sursă de inspiraţie pentru mine melodia asta. Tu te-ai hotărât?

Fericirea e in mine

Mimez fericirea. Şi uneori îmi iese. Mă gândesc că pe cei/cele din jurul meu, îi doare în pulă sau în pizdă, în funcţie de sex, de cum mă simt eu, dacă sunt sau nu într-adevăr fericit, dacă mă simt bine sau nu. Faptul că îi interesează ce e cu mine, e doar de suprafaţă. Vor doar să jubileze că eu o duc mai rău ca ei, că mi se îneacă toate corăbiile, că îmi mor toate oile, că nu mi se mai şcoală, că sunt sărac, că viaţa mea se duce dracului, dintr-un motiv sau altul. Vor doar să se simtă bine că nu sunt în pielea mea. Vor să compare probelemele mele cu ale lor şi să se felicite că nu sunt aşa amărâţi/e, trişti/e, ghinionişti/e ca mine. Din milă sau interes stau să îmi asculte of-ul. De fapt nu îi interesează. Încearcă doar să mă facă să mă descarc de probleme, să îmi spun necazul, cam în atât stă tot ajutorul care îl oferă. Îmi oferă un umăr pe care să plâng, fără să le pese dacă eu vreau asta sau nu. Curiozitatea lor e mare, insistenţa la fel.
Fericirea e un sentiment egoist şi individual. Sunt fericit doar eu. Fericirea nu se transmite, nu se împarte. Doar eu pot fi fericit sau nefericit. Cel de lângă mine poate doar să se oftice de fericirea mea, sau să se bucure de nefericirea mea. Nu poate trăi fericirea mea. Nu poate împărţi fericirea mea la doi. Nu e cauza fericirii mele. Poate fi cauza nefericirii. Fericirea lui/ei stă în alte lucruri. Fericirea lui/ei depinde de alte lucruri decât de fericirea mea. Fericirea lui/ei poate ţine de gradul meu de nefericire. "Sunt fericit/ă că te văd pe tine fericit" e o expresie de tot căcatul. E o expresie pe care o folosim doar aşa. Fericirea nimănui nu ţine de fericirea altuia. Poate doar în cazul părinţilor care sunt fericiţi când sunt fericite odraslele lor. Mai degrabă e vorba de împlinire, nu fericire.
Fericirea se trăieşte în intimitate. Fericirea nu se împarte. Fericirea e un ideal spre care tindem nefericiţi. Fericirea e de scurtă durată şi lasă în urmă ei nefericire.
Eu...mimez fericirea. Tu?

Moşul face alegeri naşpa

Se apropie turul doi al alegerilor. Vine odată cu Moş Niculae. Încă o sărbătoare românească futută de politica românească. După incidentul de la Timişoara de Ziua Naţională, politicienii noştri mocirloşi o să ne fută şi bucuria de a căuta în ghete după cadouri.
Mă uit din ce în ce mai scârbit la felul în care se bălăcăresc unii pe alţii. La alianţele făcute în dorul lelii (sau in ciuda pulii), de încălcarea de principii, de acuzele aduse, de filmuleţele scoase la iveală. Nu! Nu trăim bine. Dar nici speranţa că o să trăim bine nu o mai avem. Nici un preşedinte comunist, condus din spate de un Iliescu care vrea din nou frâiele ţării. S-a furat tot ce era de furat. Acum ne fură pe noi. Prin credite externe pe care le plătim noi, din buzunarul nostru şi aşa prea gol. M-a dezamăgit şi Crin. Cu alianţa lui cu tot. Liberalismul mână în mână cu comunismul. Ceva nu dă bine. Deloc. Avem de ales între un roşu comunist şi un portocaliu nesimţit. Ca de obicei, nu vom vota pe cineva, vom vota împotriva cuiva. Nu avem pe cine alege. Încercăm să alegem răul cel mai mic. Nasol e că avem de ales între două rele. Contează care? Răul e tot rău. Diminutivul nu se aplică. Un rău nu poate fi bun.
"Dac-aş fi pentr-o zi preşedinte/V-aş amaneta pe toţi şi nu v-aţi prinde". Se pare că ăsta e sloganul candidaţilor. Doar că nu au tăria de caracter de a ne-o spune direct. De ce nu iasă unul dintre ei în faţa microfoanelor să spună: "O să vă fut pe toţi de o să mă ţineţi minte. O să fur ce mai e de furat. O să mint şi puţin o să îmi pese de interesele ţării sau ale voastre. Vreau să fiu preşedinte dintr-o încăpăţânare prostească. Nu mă pricep la condusul ţării, dar vreau să fiu primul om în stat. Mă piş pe voi şi dacă mă votaţi şi dacă nu. Oricum o să mă piş pe voi din 6 decembrie încolo."
Dintre două rele, prefer să nu aleg nici unul. O să votez tot
, dacă o să merg la vot. Dacă o să mă pot abţine să nu vomit pe buletinul de vot.
Bagă-ţi picioarele române! Bagă-ţi-le în păpuci! Pentru că anul asta Moş Niculae vine cu un preşedinte. Un preşedinte pe care nu îl vrem. Urmează 5 ani răi. 5 ani de muie luată.
Halal cadou.
Hai sictir.

PS: Adu-ne prezervative Moşule, să nu se mai nască ca ei!

Zi Naţională

E 1 Decembrie. Ziua Naţională a României. Ar trebui să mă simt într-un fel aparte? Ar trebui să mă simt ca de 4 iulie în SUA? Nu o să mă simt niciodată aşa. Nici tu. Îmi lipseşte sentimentul patriotic. Mi-a dispărut în timp ce am crescut. Valorile contemporane româneşti nu îmi inspiră nimic. Asta în cazul în care aş găsi vre-o valoare contemporană. Suntem tot mai flămânzi, mai însinguraţi, mai reci, mai distanţi. Ne bucurăm de necazurile altuia, suntem devoratori de Ştirile de la ora 5, îl venerăm pe State, ne dorim să câştigăm la Loto sau Bingo Metropolis. În ultimii 20 de ani ne-am transformat într-un neam de căcaţi insensibili. Nişte căcaţi care se hrănesc din necazurile altora, nişte căcaţi care se oftică pe cei care reuşesc să fure mai mult ca ei, nişte căcaţi care merg la vot alegând un căcat mai cu moţ să îi reprezinte, un căcat pe care îl vor înjura şi pe care nu vor recunoaşte că l-au votat.
 
 Început de iarnă, Zi Naţională. Azi îmi doresc ger şi zăpadă în toată ţara. Să atenueze mirosul de căcat emanat de noi. De noi toţi. Noi care înjurăm şi blestemăm ţara asta. Şi gurile ne put a căcat. Atât de mult înghiţim, atât de mult ne place să îi împroşcăm pe alţii cu el.
 
 Ce folos că ne mândrim cu o ţară frumoasă dacă ne batem joc de ea? Ce folos să ne amintim de figuri importante din istorie, dacă nu încercam nici unul să fim ca ei? La ce bun buletinul de român, când toată Europa ne priveşte ca pe nişte ţigani? Ţiganii au devenit rromi (şi am acceptat această identificare), românii au devenit ţigani. 
 
 Am rămas în stadiul de Mioriţă. Mioriţa ne călăuzeşte viaţa. Ne acceptăm soarta, ca pe un lucru normal. Când o să ne revoltam împotriva sorţii, a ţigănismelor din România, a căcatului care ne înconjoară? Când o să tragem apa în urma noastră?
 

 România e ţara în care nou-născuţii se prăjesc în incubatoare, e ţara în care politicienii mănâncă căcat, e ţara în care minciuna şi corupţia sunt la ele acasă,  e ţara în care oamenii sunt trişti, e ţara în care există pensia de 1 leu, e ţara în care numărul de mui luate te face vedetă, e ţara în care mori cu bunul simţ în mână, e ţara în care dacă nu furi nu ai nimic,  e ţara în care un manelist îmi cântă cu cine să votez, e ţara în care călugării au relaţii homosexuale sau pedofile, e ţara în care preoţii îşi agresează sexual enoriaşele, e ţara în care violatul babelor tinde să devină sport naţional, e ţara în care preşedintele loveşte copilul altuia, e ţara în care dacă ai bani scapi de închisoare, e ţara în care nimeni nu îşi asumă nici o greşeală,  e ţara în care, din păcate, m-am născut şi eu.

 România e o ţară de Rai. Muia e ruptă din Rai. M-am săturat de câtă muie am luat. Vreau să mi se facă dor de ţara mea