miercuri, 23 decembrie 2009
S-a terminat?
Sfârşit de an. Un an căcăcios din toate punctele de vedere. E vremea bilanţurilor, a analizei la rece a ceea ce am făcut un an de zile. O singură concluzie. Nu îmi pare rău de nimic. Îmi place (aproape) tot ce am făcut. Aş fi putut face (poate) mai multe, dar sunt mulţumit de anul care a trecut. M-am maturizat. (glumesc) A fost un an obişnuit, cu suişuri şi coborâşuri. Mai multe coborâşuri. Mai multe mui luate decât date. Un an de criză financiară, un an porcin, un an electoral (erect-oral), un an în care mai mult am pierdut decât am câştigat. Mi-a fost greu dar m-am şi distrat. Am avut momente în care îmi venea să îmi sug pula singur, deşi tot mai plăcut e când ţi-o suge altcineva. Un 2009 care nu mi-a adus multe satisfacţii, un 2009 care nu mi-a plăcut, un 2009 care mi-a arătat că viaţa mă poate sodomiza când vrea ea, un 2009 în care m-am regăsit dar în care m-am şi pierdut, un 2009 în care visele mi-au stat pe loc.
Am început anul în forţă, râzând. Eram pe val. Îl termin obosit, trist. Valul e deasupra mea.
A mai trecut un an, un an sabatic din punctul meu de vedere. Un an de la care aveam prea multe aşteptări. Un an care mi-a arătat că pot supravieţui şi experienţelor neplăcute. Un an în care am fost şi bun şi rău, şi tandru şi urâcios, şi puternic şi slab, şi pe val şi sub el, şi felat şi felând, şi râzând şi plângând. Am fost normal, ca în toţi anii de până acum. Nu cred că e cazul să dau vina doar pe an pentru tot ceea ce am trăit. Mai bine stau şi mă analizez. Văd unde am greşit, unde aş fi putut reacţiona altfel. Aş putea învăţa multe din anul asta. Întrebarea e: vreau?
S-a mai terminat un an. Vine altul. Va fi mai bun? Sau doar sper asta?
Etichete:
alegeri,
bine,
d'ale vieţii,
de sezon,
do this at home,
eu cu mine,
la anu',
maturitate,
rău
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Etichete
20 de ani
(1)
2010
(2)
2011
(1)
4non blondes
(1)
5 ani
(1)
60 de min
(2)
7 ani
(1)
999
(2)
aberaţii
(34)
abuzuri
(1)
acdc
(1)
adio
(1)
adrenalina
(3)
adulter
(2)
afise
(1)
aiurea
(14)
albastru
(1)
alcool
(5)
alegeri
(8)
amici
(2)
amintiri
(7)
anal
(2)
angajatori
(1)
aniversari
(1)
antract
(1)
anybody seen my baby
(1)
autostop
(2)
babe
(1)
babilonia
(1)
bancuri
(14)
bani
(1)
bani pe net
(1)
beauty
(1)
beţie
(7)
bine
(9)
blog
(31)
blogosfera
(1)
bloguri
(3)
blonde
(4)
bonuri de masa
(1)
boxeri. de sezon
(1)
brad
(1)
buci
(1)
bude
(3)
Bulă
(1)
bun vs rău
(3)
ca la ei
(1)
cacat
(3)
cadouri
(1)
cafea
(5)
caldura umana
(1)
campanii
(6)
cancer
(1)
canicula
(1)
cantece
(2)
cantecul pastelui
(1)
carciumareasa
(1)
cargo
(2)
catalogari
(3)
căcat
(25)
căciulă
(1)
căutări
(3)
câini
(4)
chefuri
(3)
chiloţi
(2)
citate
(1)
ciufut
(8)
clejani
(1)
clone
(1)
club
(2)
clubbing
(1)
coaie
(1)
colindat
(1)
concesii
(1)
concurs
(2)
copii
(2)
copilarii
(2)
copy-paste
(4)
costum de baie
(1)
croaziera
(1)
culmi
(1)
cum ar fi daca...
(2)
cur
(1)
curve
(21)
D-na
(1)
D-zeu
(6)
d'ale mele
(30)
d'ale vieţii
(62)
da
(1)
de ce-uri
(6)
de dragoste
(1)
de pe mail
(1)
de sezon
(8)
de vanzare
(2)
decizii
(2)
definitii
(17)
desene
(1)
desene animate
(1)
despre
(1)
dezamagit
(2)
dimineaţa
(18)
distractie
(2)
do this at home
(35)
doi copii
(9)
don't do this at home
(46)
dorinţe
(1)
droguri
(1)
drumuri
(1)
emigrant
(1)
enervare
(9)
epilare
(1)
eu
(68)
eu cu mine
(7)
eu si ea
(30)
eu..D-na si Ea
(4)
euro
(1)
facebook
(1)
fantezie
(2)
fără cuvinte
(1)
febra
(1)
felatie
(1)
felaţie
(13)
femei
(55)
fericire
(4)
fete
(1)
filme
(2)
filozofie
(11)
firestarter
(1)
fiţe
(5)
floci
(2)
fluturi
(1)
foame
(1)
fool's garden
(1)
frig
(2)
fuck
(2)
fumat
(1)
fun
(1)
funny
(18)
gagici
(1)
gasca
(1)
geniu
(2)
ger
(2)
Germania
(2)
get it loud
(13)
ghinioane
(1)
glume
(1)
gnr
(1)
god bless
(1)
gratar
(2)
hand-job
(2)
handicap
(2)
happyfish
(1)
haz de necaz
(1)
hoţi
(1)
iarba verde
(1)
iarna
(4)
ideile mele
(2)
idioţenii
(21)
idioţi
(3)
indicatoare
(2)
indiferent
(1)
inimioare
(1)
internet
(4)
interviuri
(2)
intimitate
(4)
înjur
(2)
întrebari
(3)
întrebări
(19)
jocuri
(3)
karma
(1)
la anu'
(2)
la mulţi ani
(3)
labagii
(1)
leapsa
(1)
leapşa
(12)
lemon tree
(1)
libertate
(3)
limba
(1)
link
(1)
link exchange
(1)
literatura
(1)
localuri
(1)
love
(11)
luni
(23)
made in romania
(59)
mancare
(1)
mare
(2)
mare e grădina
(15)
masaj erotic
(1)
masculin
(1)
masina de sex
(2)
maturitate
(3)
mă gândesc să emigrez
(4)
mesaje
(1)
mess
(4)
militie
(2)
mincinosi
(1)
minciuni
(1)
miniprix
(1)
mirare
(1)
mireasă
(1)
misogin
(6)
mituri
(2)
moarte
(4)
mobil
(1)
moda
(1)
monede
(1)
money
(1)
monogamie
(1)
Mos Craciun
(4)
moşu
(1)
ms
(1)
muci
(4)
muie
(15)
munchen
(2)
munte
(1)
musca
(1)
muzica
(35)
na'vi
(1)
nebune
(1)
nebunii
(10)
nedreptate
(1)
nepasare
(2)
nepăsare
(2)
nervi
(1)
nervos
(2)
news
(1)
not funny
(1)
noutati
(1)
nu
(3)
nu-mi place
(5)
nudist
(4)
nuntă
(1)
o vorba
(1)
oameni de caca
(1)
oare?
(2)
oferte
(1)
oldies
(1)
online
(6)
orgasm
(1)
original
(1)
Pantera Roz
(6)
party
(3)
paypal
(1)
păpuci
(1)
personaje fabuloase
(3)
perversitate
(1)
petreceri
(1)
pietoni
(1)
pinguini
(1)
pişat
(8)
pişoar
(1)
pişu
(4)
pitici
(2)
pitici pe creier
(1)
piţipoance
(5)
pizda
(1)
placeri
(1)
plagiat
(1)
plaja
(5)
plictis
(9)
poezie
(1)
poezii
(1)
politică
(8)
pornstar
(1)
povesti
(4)
poze
(2)
poziţii
(3)
premiu
(1)
presa
(1)
prezervative
(2)
prieteni
(2)
proaste
(1)
prodigy
(1)
promo
(2)
proşti
(5)
provizii
(1)
provocare
(1)
proză
(4)
publicitate
(1)
pula
(20)
pula mea
(8)
pulă beată
(1)
raceala
(1)
rău
(6)
răutăcisme
(1)
real
(1)
reclame
(1)
reguli
(1)
religie
(1)
revelion
(2)
rolling stones
(1)
romania iz my country
(26)
romanisme
(4)
românisme
(10)
ruşine
(1)
rutina
(2)
sacrificiu
(1)
sarbatori
(4)
savage garden
(1)
sătul
(10)
sâni
(1)
scaun
(1)
scrisoare
(1)
sentimente
(6)
sex
(51)
sex in maşină
(3)
sex in public
(1)
sex online
(2)
sex oral
(3)
sexy
(1)
sfaturi
(1)
sfinţi
(1)
shame on them
(2)
shit
(2)
singur
(4)
smooth
(1)
soare
(1)
somn
(1)
sondaj
(2)
spam
(1)
sperma
(1)
spermatozoid
(1)
stop
(1)
strange
(8)
striptis
(1)
sunt bun
(4)
surf
(1)
şcoală
(3)
tampiti
(1)
te iubesc
(2)
teama
(1)
telefon
(2)
telefonie
(1)
tequila
(3)
teste
(1)
textile
(1)
tic-tac
(1)
timp
(2)
tinerete
(1)
tnt
(1)
top
(1)
touch and go
(1)
trecut
(1)
trezirea
(24)
tribuna
(1)
trist
(3)
tv
(3)
twitter
(1)
ţâţe
(1)
ţigări
(1)
ucideri
(1)
un nou inceput
(1)
vacanta
(1)
valoarea mea
(14)
vara
(4)
viata de cuplu
(2)
viata mea
(55)
video
(49)
viitor
(1)
virtual
(1)
vise
(9)
vodafone
(2)
vodka
(1)
vorbe de duh
(1)
vot
(8)
welcome to the jungle
(1)
what's up
(1)
wiskey
(1)
wrong hole
(1)
xxx
(4)
yahoo
(1)
zapada
(3)
zdob si zdub
(1)
4 comentarii:
Nu cred daca va fi un an mai bun. Multe nu depind de noi..dar speram ca va fi bine.
Daca totul ar depinde numai de noi si de faptele noastre cu siguranta ca am lupta sa fie bine. Dar toti stim cum sta treaba...asa ca...la dracu si cu vechiul an si cu cel nou, noi sa fim sanatosi si sa se construiasca muuuulte parcari, nu domnule Mitza? :))
vezi si tu partea plina a paharului, eu asta incerc sa fac.. si incerc.. si incerc... si vad acum ca sunt mai multe pahare, a, da, vin sarbatorile...
Nu pot spun ca o sa fie mai bun. De atatia ani il astept pe ala mai bun si el refuza sa vina. Eu zic ca pt toti o sa fie un an obisnuit, cu suisuri, coborasuri. Vom trece peste toate astea numa daca tinem fruntea sus. Eu asa mi-am propus, sper sa ajute.
Pies: n-am uitat de leapsa.
Trimiteți un comentariu