vineri, 8 ianuarie 2010

Ce ne uneşte pe toţi?


Piperusha m-a provocat, la rândul ei, să răspund la o întrebare. Una singură: "Ce ne uneşte pe toţi?"
 
 La început ne uneşte cordonul ombilical. Până se gândeşte un medic să ni-l taie. Şi din momentul ăla, chiar dacă suntem înconjuraţi de lume, trăim singuri-singurei. Experimentăm singuri, trăim singuri, simţim diferit, vedem diferit, suferim diferit, iubim diferit. Un lucru e cert: oricât de sociabili şi iubiţi am fi, singurătatea e cea care ne uneşte pe toţi. Singurătatea de care uneori ne bucurăm, pe care alteori ne-o dorim, pe care alteori încercăm să o evităm. Teama de singurătate ne uneşte.
 
 Ne interesează ce face vecinul, stăm cu ochii lipiţi de vizor, ne uităm de după perdele, suntem curioşi de bârfele care circulă. Întotdeauna avem câte o părere, întotdeauna avem un sfat de dat, întotdeauna noi am fi reacţionat mult mai bine într-o situaţie decât ceilalţi, noi suntem ăia tari şi mari. Avem o părere exagerat de bună despre noi. Trebuie să ieşim în evidenţă cu toate lucrurile bune care le facem, trebuie să ne lăudăm cu tot ce avem noi mai bun, simţim nevoia să ieşim în evidenţă. Dorinţa de epatare ne uneşte pe toţi. Toţi avem momentele noastre în care ne simţim buricul pământului şi vrem ca toată lumea să ştie asta.
 
 Suntem cocalari şi pitipoance în diverse stadii de dezvoltare. Preferăm să râdem de alţii, decât să râdă alţii de noi. Vedem gafe şi greşeli în comportamentul sau atitudinea celorlalţi. Visăm la telefoane scumpe, haine de firmă sau ultimul tip de maşină. Mâncăm banalul parizer cu margarină în timp ce navigăm pe diverse site-uri de socializare sau banalul mess. Suntem nişte super oameni în spatele monitorului.Suntem uniţi pe facebook, hi5, ...
 
 Cel mai mult însă, ne uneşte faptul că ne-am născut în ţara asta, în cel mai nepotrivit moment al ei. Suntem nişte Sisifi moderni, care încă mai speră să li se termine chinul. Care încă mai speră că o vor duce bine trăind în ţara asta. Ne unesc gunoaiele de pe străzi, gropile din şosele, maidanezii, ţiganii, manelele date la maxim, sictirul funcţionarilor publici, zăpezile, litoralul românesc, ...
 
 Ne-am născut tatuaţi cu "Made în România". Şi doare.

 Ce ne uneşte pe toţi? Sunt curios ce părere au Alexandra, Lili şi Terra.



10 comentarii:

Ioana Radu spunea...

Da, singuratatea chiar ne uneste. Si mai este ceva ce ne uneste... ceva-ul despre care voi scrie. Multumesc pentru leapsa. E una din serile de vineri fara program, aveam nevoie de ceva.

Lillee spunea...

Ce ne uneste pe toti...am raspuns si eu la provocare acum ceva zile...dar totusi cred ca tu ai mai mare dreptate in legatura cu singuratatea.
Aa, si ar mai fi ceva: parcarile. Merge? :D

Miţă spunea...

@Lilee: momentan, parcarile unesc o parte din mine cu gura Ei. ;)

Anticalofilul spunea...

ne uneste incapacitatea noastra de a ne desparti de trecut, adica sa uitam de perioada neagra a comunismului si sa incercam sa construim pe temelii noi, o noua societate romaneasca, asa cum ar trebui sa fie ea: corecta, cinstita, bazata pe adevar

Baiatul Ciudat spunea...

habar n-am ;))

Piperusha spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Piperusha spunea...

singuratatea, dorinta de a epata (si, in concluzie, de a fi acceptat de cei din jur) si conditia de roman?

:)

Cum naiba sa nu fiu multumita de rezultat, ca tot ma intrebasi. Ai dreptate. Probabil toti avem.

blogurim spunea...

Pana si prostia ne uneste...

Lili spunea...

Ti-am raspuns la provocare Miţă.
http://antiquescoffee.wordpress.com/2010/01/11/ce-ne-uneste-pe-toti/

john spunea...

Gagicile alea ne unesc? mmmm

Etichete

20 de ani (1) 2010 (2) 2011 (1) 4non blondes (1) 5 ani (1) 60 de min (2) 7 ani (1) 999 (2) aberaţii (34) abuzuri (1) acdc (1) adio (1) adrenalina (3) adulter (2) afise (1) aiurea (14) albastru (1) alcool (5) alegeri (8) amici (2) amintiri (7) anal (2) angajatori (1) aniversari (1) antract (1) anybody seen my baby (1) autostop (2) babe (1) babilonia (1) bancuri (14) bani (1) bani pe net (1) beauty (1) beţie (7) bine (9) blog (31) blogosfera (1) bloguri (3) blonde (4) bonuri de masa (1) boxeri. de sezon (1) brad (1) buci (1) bude (3) Bulă (1) bun vs rău (3) ca la ei (1) cacat (3) cadouri (1) cafea (5) caldura umana (1) campanii (6) cancer (1) canicula (1) cantece (2) cantecul pastelui (1) carciumareasa (1) cargo (2) catalogari (3) căcat (25) căciulă (1) căutări (3) câini (4) chefuri (3) chiloţi (2) citate (1) ciufut (8) clejani (1) clone (1) club (2) clubbing (1) coaie (1) colindat (1) concesii (1) concurs (2) copii (2) copilarii (2) copy-paste (4) costum de baie (1) croaziera (1) culmi (1) cum ar fi daca... (2) cur (1) curve (21) D-na (1) D-zeu (6) d'ale mele (30) d'ale vieţii (62) da (1) de ce-uri (6) de dragoste (1) de pe mail (1) de sezon (8) de vanzare (2) decizii (2) definitii (17) desene (1) desene animate (1) despre (1) dezamagit (2) dimineaţa (18) distractie (2) do this at home (35) doi copii (9) don't do this at home (46) dorinţe (1) droguri (1) drumuri (1) emigrant (1) enervare (9) epilare (1) eu (68) eu cu mine (7) eu si ea (30) eu..D-na si Ea (4) euro (1) facebook (1) fantezie (2) fără cuvinte (1) febra (1) felatie (1) felaţie (13) femei (55) fericire (4) fete (1) filme (2) filozofie (11) firestarter (1) fiţe (5) floci (2) fluturi (1) foame (1) fool's garden (1) frig (2) fuck (2) fumat (1) fun (1) funny (18) gagici (1) gasca (1) geniu (2) ger (2) Germania (2) get it loud (13) ghinioane (1) glume (1) gnr (1) god bless (1) gratar (2) hand-job (2) handicap (2) happyfish (1) haz de necaz (1) hoţi (1) iarba verde (1) iarna (4) ideile mele (2) idioţenii (21) idioţi (3) indicatoare (2) indiferent (1) inimioare (1) internet (4) interviuri (2) intimitate (4) înjur (2) întrebari (3) întrebări (19) jocuri (3) karma (1) la anu' (2) la mulţi ani (3) labagii (1) leapsa (1) leapşa (12) lemon tree (1) libertate (3) limba (1) link (1) link exchange (1) literatura (1) localuri (1) love (11) luni (23) made in romania (59) mancare (1) mare (2) mare e grădina (15) masaj erotic (1) masculin (1) masina de sex (2) maturitate (3) mă gândesc să emigrez (4) mesaje (1) mess (4) militie (2) mincinosi (1) minciuni (1) miniprix (1) mirare (1) mireasă (1) misogin (6) mituri (2) moarte (4) mobil (1) moda (1) monede (1) money (1) monogamie (1) Mos Craciun (4) moşu (1) ms (1) muci (4) muie (15) munchen (2) munte (1) musca (1) muzica (35) na'vi (1) nebune (1) nebunii (10) nedreptate (1) nepasare (2) nepăsare (2) nervi (1) nervos (2) news (1) not funny (1) noutati (1) nu (3) nu-mi place (5) nudist (4) nuntă (1) o vorba (1) oameni de caca (1) oare? (2) oferte (1) oldies (1) online (6) orgasm (1) original (1) Pantera Roz (6) party (3) paypal (1) păpuci (1) personaje fabuloase (3) perversitate (1) petreceri (1) pietoni (1) pinguini (1) pişat (8) pişoar (1) pişu (4) pitici (2) pitici pe creier (1) piţipoance (5) pizda (1) placeri (1) plagiat (1) plaja (5) plictis (9) poezie (1) poezii (1) politică (8) pornstar (1) povesti (4) poze (2) poziţii (3) premiu (1) presa (1) prezervative (2) prieteni (2) proaste (1) prodigy (1) promo (2) proşti (5) provizii (1) provocare (1) proză (4) publicitate (1) pula (20) pula mea (8) pulă beată (1) raceala (1) rău (6) răutăcisme (1) real (1) reclame (1) reguli (1) religie (1) revelion (2) rolling stones (1) romania iz my country (26) romanisme (4) românisme (10) ruşine (1) rutina (2) sacrificiu (1) sarbatori (4) savage garden (1) sătul (10) sâni (1) scaun (1) scrisoare (1) sentimente (6) sex (51) sex in maşină (3) sex in public (1) sex online (2) sex oral (3) sexy (1) sfaturi (1) sfinţi (1) shame on them (2) shit (2) singur (4) smooth (1) soare (1) somn (1) sondaj (2) spam (1) sperma (1) spermatozoid (1) stop (1) strange (8) striptis (1) sunt bun (4) surf (1) şcoală (3) tampiti (1) te iubesc (2) teama (1) telefon (2) telefonie (1) tequila (3) teste (1) textile (1) tic-tac (1) timp (2) tinerete (1) tnt (1) top (1) touch and go (1) trecut (1) trezirea (24) tribuna (1) trist (3) tv (3) twitter (1) ţâţe (1) ţigări (1) ucideri (1) un nou inceput (1) vacanta (1) valoarea mea (14) vara (4) viata de cuplu (2) viata mea (55) video (49) viitor (1) virtual (1) vise (9) vodafone (2) vodka (1) vorbe de duh (1) vot (8) welcome to the jungle (1) what's up (1) wiskey (1) wrong hole (1) xxx (4) yahoo (1) zapada (3) zdob si zdub (1)