Doi copii - 8

 -Hei, ce e cu tăcerea asta? Unde ai fost atâtea zile?
 -Am profitat de linişte. Mi-am pus ordine în gânduri..
 -Ai ajuns măcar la un rezultat?
 -Habar n-am, nu mi-a fost bine.
 -Atunci?
 -Important e că sunt aici, restul...nu ştiu, le vom da noi de capăt.
 -Nu e important doar faptul că eşti aici, aşteptam altceva de la tine după atâta tăcere.
 -Ştiu, m-am gândit la asta. Încă suntem copii, nişte copii tembeli.
 -Asta ştiu şi eu.
 -E greu. M-ai dat peste cap, habar nu am ce vreau, sau dacă vreau.
 -...
 -Aş fi vrut să am altă reacţie, aş fi vrut să te iau în braţe şi să îţi spun că totul va fi bine, aş fi vrut, zău!
 -Şi eu simt la fel. Şi teamă, şi fericire, şi supărare, şi că încă nu e momentul. Mai avem un pic de timp să ne hotărâm ce vrem, dacă vrem.
 -E greu să fim trei, hai să ne maturizăm întâi.