Femei şi bărbaţi

Melodia săptămânii (Get it loud)

Muzica de luni dimineaţă. Melodia care îmi va da energie săptămâna asta. Versurile sunt despre mine. ;)

Sub aripa ocrotitoare...

Se presupune că părinţii trebuie să fie responsabili. Să aibă grijă ca odraslele lor să crească fericite. Fericirea nu ţine neapărat de situaţia materială. Copiii sunt frumoşi tocmai că sunt mici şi au nevoie de un sprijin. Au nevoie de o mână care să îi susţină în primii lor paşi, au nevoie de cineva să vorbească cu ei, au nevoie de ajutor, au nevoie de înţelegere, au nevoie de dragoste, de căldură, de protecţie.
 
 Din păcate văd mulţi copii flămânzi, abuzaţi, trimişi să cerşească, copii desculţi pe asfaltul rece.Copii distruşi, copii cu copilăria distrusă. Ei sunt viitorii infractori, pentru că nu toţi pot să treacă peste traumele din copilărie. Copii care nu au învăţat să zâmbească, copii care nu ştiu să se bucure, copii crescuţi în suferinţă şi care consideră suferinţa ca stare de normalitate. 


 

 Ce-o fi fost în capul părinţilor care şi-au filmat copilul jucându-se cu o cobră? Ar putea fi ultima joacă a copilului. Sub privirile părinţilor. A celor care ar trebui să aibă grijă de el, să nu i se întâmple nimic rău. Unde e starea de normalitate?

Libertate, frate

 Democraţia m-a învăţat că sunt liber. Sunt liber să fac ce vreau. Teoretic sunt liber. Practic nu fac nimic din ce vreau. Sunt constrâns să fac orice altceva, numai ceea ce vreau nu. Încerc să îmi placă ceea ce sunt constrâns să fac  amăgindu-mă că fac ce vreau, că sunt liber.

7 ani de acasa

  Nu mă mai mir de nimic. Unii oameni chiar nu ştiu să se poarte. Cred că li se cuvine totul, cred că numai ei au dreptate, cred că lucrurile pot fi făcute doar cum vor ei, nu ascultă de nimeni şi nu ţin cont de nici o altă părere. Şi când nu se întâmplă aşa, se supără. Caută un ţap ispăşitor pentru greşelile şi frustrările lor. Cineva trebuie să fie de vină, dar nu ei. Alţii greşesc, alţii trebuie să tacă, alţii trebuie să facă totul, alţii trebuie să muncească iar ei doar să îşi asume laudele. Îşi bat joc de cei din jurul lor din obişnuinţă, cu naturaleţe. Sunt oamenii care jignesc fără să îşi dea seama. Nu le pasă dacă cuvintele sau acţiunile lor jignesc pe alţii. Nu le pasă de nimic altceva decât de binele personal. Sunt persoanele care nu ştiu să iubească. Sunt persoanele care nu ştiu să adreseze/aprecieze o vorbă bună. Sunt persoanele care aşteaptă să fie iubite. Idolatrizate. Şi se poartă că şi cum asta ar fi starea de normalitate. Sunt persoane fără sentimente, fără remuşcări. Se poartă că şi copii când se supără: îşi iau jucăriile şi pleacă. Sau îşi dau jucăriile afară din casă. Sunt oamenii care aşteaptă totul şi nu oferă nimic. Sunt oamenii care se supără când ceilalţi au alte idei. Sunt oamenii cu care nu te porţi certa fiindcă nu acceptă nici o idee care nu le aparţine.Sunt oamenii care aşteaptă orgasmul şi nu fac nimic pentru plăcerea celuilalt.
  Cei 7 ani de acasă se dobândesc în timp. Înveţi să devii om.

"Dacă-ntre Regi ţi-e firea neschimbată
Ca şi-n Mulţime - nu străin de ea;
Amic sau nu, de nu pot să te-abată;
De toţi de-ţi pasă, dar de nimeni prea; 
Dacă ţi-e dat, prin clipa zdrobitoare,
Să treci şi s-o întreci, mereu bonom,
atunci: a ta e Lumea asta mare
şi, mai mult, fiul meu: atunci - eşti Om!"  (R. Kipling - Daca)

20 de ani

Handicap

Privim cu compasiune un om în scaunul cu rotile când trecem pe lângă el. Ne e milă. Sau întoarcem capul în altă parte pentru a nu-l vedea. Privim acea persoană aşezată în scaunul cu rotile şi ne gândim cât de fericiţi putem fi că suntem întregi fizic şi putem merge pe picioarele noastre, putem alerga. Îi privim uneori ca pe nişte ghinionişti ai sorţii. Alteori îi admirăm pentru puterea lor de a-şi trăi viaţa cu un handicap. Îi privim ca pe nişte handicapaţi. Cuvântul handicapat ne provoacă deseori o stare de disconfort. Ne bucurăm de cele mai multe ori că nu suntem în locul lor. Îi privim cum se chinuie să coboare bordura, îi privim cum stau rugători la uşa unui magazin în care nu pot intra, îi privim împinşi de la spate de altcineva...dar rareori ne oferim să îi ajutăm. Sunt nişte handicapaţi şi atât. Îi ocolim şi le ignorăm nevoile. Deşi ei depind de afecţiunea celor din jur, ne facem că nu observăm asta.
 
 Privesc uneori persoana care împinge căruciorul. Privirea ei e tristă. Are o cruce de dus, o cruce în forma unui scaun cu rotile. O fiinţă umană depinde de ea din toate punctele de vedere. Dacă ea nu ar mai fi, viaţa celui din cărucior ar fi mai grea. Sau nu ar fi decât un chin permanent. Mă întreb al cui e handicapul mai mare: al celui din cărucior, sau al celui care împinge căruciorul? Fericirea celui din scaun depinde de nefericirea celui care îl împinge. Viaţa unuia e sacrificată pentru ca celălalt să se bucure de viaţă.

Aş fi în stare să mă sacrific? Prefer să nu fiu nevoit să aflu răspunsul la întrebarea asta.

Alegeri fraudate

 A sosit prima poză de la vot. Sunt convins că au fost mai multe voturi. Din păcate, BEC nu a făcut publice rezultatele exacte ale alegerilor prezidenţiale. Shame on them!
 
 Dovada votului o am de la Deranjata. Să ne susţii şi să ne votezi şi data viitoare.

P.S.: Când mă gândesc că alţi candidaţi au cheltuit o avere să câştige voturile alegătorilor, mă simt ca un mic geniu.  Exagerez. Sunt modest, de fapt, mă simt ca un mare GENIU.
Are cineva nevoie de un şef de campanie? ;)

Get it loud

  E luni dimineaţă. Bineînţeles că nu am chef de muncă sau de nimic altceva. Lunea e cea mai urâtă zi. Lunea dimineaţa e cea mai nasoală. Îmi trebuie o melodie care să-mi dea energie de dimineaţă, de luni dimineaţă. O melodie care să-mi dea motiv să mă trezesc şi să mă  apuc de lucru.
 Trezeşte-te!.. E luni dimineaţă!

E vina mea

 De ce nu ne recunoaştem vina când ceva nu merge bine în relaţie? De ce spunem mereu: "Eu am făcut tot ce am putut, tu nu ai făcut nimic."? De ce mă simt mai în largul meu la restaurant decât în bucătăria în care găteşti tu? De ce nu mai zâmbeşti dimineaţa? De ce caut plăcerea prin parcări de TIR-işti? De ce dai vine pe mine că te-ai îngrăşat? De ce spui că îmi put picioarele? De ce te doare capul tot timpul? De ce eşti obosită seara deşi nu faci nimic toată ziua?  De ce o femeie nu reuşeşte să îşi ţină bărbatul lângă ea? De ce plângi când îi dau muie la alta? De ce toate lucrurile frumoase dispar? De ce fluturii din stomac mor? De ce nu vorbeşti? De ce cauţi răspunsuri în telenovele? De ce nu eşti cum erai? De ce îţi cauţi iubirea în braţele altuia? De ce primul păcat e atribuit femeii?
 
 Toate astea sunt din vina mea. E vina mea că încă stau lângă tine. E vina mea că încă te iubesc...