7 ani de acasa

  Nu mă mai mir de nimic. Unii oameni chiar nu ştiu să se poarte. Cred că li se cuvine totul, cred că numai ei au dreptate, cred că lucrurile pot fi făcute doar cum vor ei, nu ascultă de nimeni şi nu ţin cont de nici o altă părere. Şi când nu se întâmplă aşa, se supără. Caută un ţap ispăşitor pentru greşelile şi frustrările lor. Cineva trebuie să fie de vină, dar nu ei. Alţii greşesc, alţii trebuie să tacă, alţii trebuie să facă totul, alţii trebuie să muncească iar ei doar să îşi asume laudele. Îşi bat joc de cei din jurul lor din obişnuinţă, cu naturaleţe. Sunt oamenii care jignesc fără să îşi dea seama. Nu le pasă dacă cuvintele sau acţiunile lor jignesc pe alţii. Nu le pasă de nimic altceva decât de binele personal. Sunt persoanele care nu ştiu să iubească. Sunt persoanele care nu ştiu să adreseze/aprecieze o vorbă bună. Sunt persoanele care aşteaptă să fie iubite. Idolatrizate. Şi se poartă că şi cum asta ar fi starea de normalitate. Sunt persoane fără sentimente, fără remuşcări. Se poartă că şi copii când se supără: îşi iau jucăriile şi pleacă. Sau îşi dau jucăriile afară din casă. Sunt oamenii care aşteaptă totul şi nu oferă nimic. Sunt oamenii care se supără când ceilalţi au alte idei. Sunt oamenii cu care nu te porţi certa fiindcă nu acceptă nici o idee care nu le aparţine.Sunt oamenii care aşteaptă orgasmul şi nu fac nimic pentru plăcerea celuilalt.
  Cei 7 ani de acasă se dobândesc în timp. Înveţi să devii om.

"Dacă-ntre Regi ţi-e firea neschimbată
Ca şi-n Mulţime - nu străin de ea;
Amic sau nu, de nu pot să te-abată;
De toţi de-ţi pasă, dar de nimeni prea; 
Dacă ţi-e dat, prin clipa zdrobitoare,
Să treci şi s-o întreci, mereu bonom,
atunci: a ta e Lumea asta mare
şi, mai mult, fiul meu: atunci - eşti Om!"  (R. Kipling - Daca)