Piticii mei de pe creier nu au ruşine. Piticii mei de pe creier nu cred în karma. Nu cred în destin. Piticii mei de pe creier s-au născut să mă distrugă. Piticii mei mă fut la/pe/în creier. Ei au cu totul altă treabă decât să îşi pună întrebări existenţiale. Nu îi interesează pe ei de mâna destinului, de soartă, de "ce ţi-e scris în frunte ţi-e pus". Mi-e lehamite de ei. M-am săturat de ei. Pitici perverşi şi futăcioşi. Pitici care au preluat controlul. Pitici necredincioşi. Pitici nerecunoscători faţă de proprietarul de drept al creierului. Am să încerc să îi trimit în concediu fără plată. Sau în exil. Îmi vreau mintea liberă, nealterată de pitici.
Te naşti cu pitici pe creier sau îi dobândeşti? Ne e scris în destin ca ei să ne fie colocatari ai cutiei craniene? Cum scapi de piticii de pe creier? Merită să încerci să scapi de ei?
Postări
5 comentarii:
de pitici nu scapi in veci. Ori te imprietenesti cu ei, ori ii ignori ca pe cei mai mari dusmani. Eu zic sa te porti frumos cu ei, am auzit ca uneori sunt foarte razbunatori. Si eu imi urasc piticii din creier, dar eu nu ii bag in seama... ete asa, sa se oftice ei. :D
La mine e mai grav,piticii se contrazic cu vocile.Chiar vorbeam azi cu cineva despre pitici si-mi zice" fiul meu si-a amintit ca le-a spus educatoarea acum cativa ani,ca au pitici in burta si trebuie sa-i hraneasca,sa manance tot",tot el mi-a spus asa"ai mei sunt pe creier,doar la pauza de masa coboara in stomac".
Asta e a doua oara cand intru pe blogul tau si vad ca link-ul meu nu este in lista de exchange! Sa fii sa natos!
mie imi plac piticii mei, fara ei nu as mai fi eu. sa vezi ce marfa e cand dau petrecere. chiar e ceva de vazut!
Piticii de pe creier ii dobandim pe parcurs...cred. Cel mai bine ar fi sa ne imprietenim cu ei, daca nu vrem sa ajungem la casa de nebuni. :)
Trimiteți un comentariu