marți, 10 noiembrie 2009
Nunta
Aceeaşi plictiseală şi monotonie ca la orice nuntă. Naşi, domnişoare de onoare, socri, rude de la ţară, colegi de servici, prieteni. O mare de oameni care nici măcar nu se cunosc. Se adună să se bucure de necazul tinerilor care îşi strică viaţa. Beau şi mănâncă pentru asta.
Mirele îmi era un fost coleg de liceu. Nu ne întâlneam des, dar ne făceam timp din când în când să ieşim la o bere, ca băieţii. Pe mireasă o văzusem de câteva ori. Nu excela cu nimic în mod normal, dar azi arăta bine. Îmbrăcată în alb, ca o prinţesă, cu buclele negre atârnându-i pe umerii goi. Arăta chiar bine. Era frumoasă şi radia fericire. Îmi plăcea să o privesc. Zâmbea tot timpul şi zâmbetul o făcea parcă şi mai frumoasă.
Stăteam şi mă uitam la ea. Nu îmi puteam dezlipi privirea. Îmi plăcea să o privesc. Părea atât de pură şi inocentă şi fericită.
M-am dus la masa mirilor cu paharul în mână. Am dat noroc cu el, l-am felicitat. Ea m-a strâns în braţe şi m-a pupat pe obraz. I-am şoptit la ureche: "O să te fur!" A râs cu poftă şi mi-a tras cu ochiul.
Câteva ore mai târziu o furasem. Eram într-un bar şi beam şampanie. Era atracţia barului. Primiserăm şampania pe gratis. Râdeam. Ne priveam ochi în ochi. Radia fericire. Ne simţeam bine. Mă ofticam că nu am cunoscut-o mai demult. Soarta făcuse să o cunosc în ziua nunţii ei.
Am plecat înapoi spre nuntă. Pierdusem cam mult timp şi nu vroiam să iscăm discuţii. Cel puţin nu din prima ei zi de căsnicie. Conduceam şi mă uitam din când în când la ea. Cu cât ne apropiam mai mult, cu atât parcă îi pierea strălucirea din ochi. Era veselă, dar avea o privire tristă. Tot mai tristă cu cât ne apropiam mai mult de nuntă. De nunta ei. Mi-a spus să opresc. S-a dat jos din maşină. Am coborât şi eu. Ochii ei erau plini de lacrimi, dar nici una nu îi curgea pe obraz. Îl iubea, dar nu ştia de ce se mărită. Se simţea deja captivă. Simţea că viaţa ei a trecut, simţea că deja e catalogată ca nevastă. Se vedea deja crescând copii, se vedea îmbătrânită şi trecută. Nu se mai simţea atrăgătoare. Simţea schimbarea din viaţa ei şi nu îi plăcea. Era fericită şi tristă. Era confuză. S-a cuibărit în braţele mele. Simţea nevoie de protecţie. Simţea nevoia să fie strânsă în braţe. Stătea cu capul pe umărul meu, stăteam îmbrăţişaţi pe maginea drumului. O mireasă şi un nuntaş se îmbrăţişau. Maşinile care treceau pe lângă noi ne claxonau. Am stat câteva minute aşa. Era o senzaţie plăcută. Şi pentru mine şi pentru ea. Ne vedea lumea, dar nu ne feream. Nu ne interesa. Sau ne făceam că nu ne interesează.
Strângeam în braţe nevasta altuia. A altuia care o iubea. Dar în minutele alea a fost femeia mea.
De atunci nu mai merg la nunti. Nici nu mai fur mirese.
Etichete:
d'ale vieţii,
don't do this at home,
eu,
eu si ea,
femei,
mireasă,
nuntă,
viata mea
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Etichete
20 de ani
(1)
2010
(2)
2011
(1)
4non blondes
(1)
5 ani
(1)
60 de min
(2)
7 ani
(1)
999
(2)
aberaţii
(34)
abuzuri
(1)
acdc
(1)
adio
(1)
adrenalina
(3)
adulter
(2)
afise
(1)
aiurea
(14)
albastru
(1)
alcool
(5)
alegeri
(8)
amici
(2)
amintiri
(7)
anal
(2)
angajatori
(1)
aniversari
(1)
antract
(1)
anybody seen my baby
(1)
autostop
(2)
babe
(1)
babilonia
(1)
bancuri
(14)
bani
(1)
bani pe net
(1)
beauty
(1)
beţie
(7)
bine
(9)
blog
(31)
blogosfera
(1)
bloguri
(3)
blonde
(4)
bonuri de masa
(1)
boxeri. de sezon
(1)
brad
(1)
buci
(1)
bude
(3)
Bulă
(1)
bun vs rău
(3)
ca la ei
(1)
cacat
(3)
cadouri
(1)
cafea
(5)
caldura umana
(1)
campanii
(6)
cancer
(1)
canicula
(1)
cantece
(2)
cantecul pastelui
(1)
carciumareasa
(1)
cargo
(2)
catalogari
(3)
căcat
(25)
căciulă
(1)
căutări
(3)
câini
(4)
chefuri
(3)
chiloţi
(2)
citate
(1)
ciufut
(8)
clejani
(1)
clone
(1)
club
(2)
clubbing
(1)
coaie
(1)
colindat
(1)
concesii
(1)
concurs
(2)
copii
(2)
copilarii
(2)
copy-paste
(4)
costum de baie
(1)
croaziera
(1)
culmi
(1)
cum ar fi daca...
(2)
cur
(1)
curve
(21)
D-na
(1)
D-zeu
(6)
d'ale mele
(30)
d'ale vieţii
(62)
da
(1)
de ce-uri
(6)
de dragoste
(1)
de pe mail
(1)
de sezon
(8)
de vanzare
(2)
decizii
(2)
definitii
(17)
desene
(1)
desene animate
(1)
despre
(1)
dezamagit
(2)
dimineaţa
(18)
distractie
(2)
do this at home
(35)
doi copii
(9)
don't do this at home
(46)
dorinţe
(1)
droguri
(1)
drumuri
(1)
emigrant
(1)
enervare
(9)
epilare
(1)
eu
(68)
eu cu mine
(7)
eu si ea
(30)
eu..D-na si Ea
(4)
euro
(1)
facebook
(1)
fantezie
(2)
fără cuvinte
(1)
febra
(1)
felatie
(1)
felaţie
(13)
femei
(55)
fericire
(4)
fete
(1)
filme
(2)
filozofie
(11)
firestarter
(1)
fiţe
(5)
floci
(2)
fluturi
(1)
foame
(1)
fool's garden
(1)
frig
(2)
fuck
(2)
fumat
(1)
fun
(1)
funny
(18)
gagici
(1)
gasca
(1)
geniu
(2)
ger
(2)
Germania
(2)
get it loud
(13)
ghinioane
(1)
glume
(1)
gnr
(1)
god bless
(1)
gratar
(2)
hand-job
(2)
handicap
(2)
happyfish
(1)
haz de necaz
(1)
hoţi
(1)
iarba verde
(1)
iarna
(4)
ideile mele
(2)
idioţenii
(21)
idioţi
(3)
indicatoare
(2)
indiferent
(1)
inimioare
(1)
internet
(4)
interviuri
(2)
intimitate
(4)
înjur
(2)
întrebari
(3)
întrebări
(19)
jocuri
(3)
karma
(1)
la anu'
(2)
la mulţi ani
(3)
labagii
(1)
leapsa
(1)
leapşa
(12)
lemon tree
(1)
libertate
(3)
limba
(1)
link
(1)
link exchange
(1)
literatura
(1)
localuri
(1)
love
(11)
luni
(23)
made in romania
(59)
mancare
(1)
mare
(2)
mare e grădina
(15)
masaj erotic
(1)
masculin
(1)
masina de sex
(2)
maturitate
(3)
mă gândesc să emigrez
(4)
mesaje
(1)
mess
(4)
militie
(2)
mincinosi
(1)
minciuni
(1)
miniprix
(1)
mirare
(1)
mireasă
(1)
misogin
(6)
mituri
(2)
moarte
(4)
mobil
(1)
moda
(1)
monede
(1)
money
(1)
monogamie
(1)
Mos Craciun
(4)
moşu
(1)
ms
(1)
muci
(4)
muie
(15)
munchen
(2)
munte
(1)
musca
(1)
muzica
(35)
na'vi
(1)
nebune
(1)
nebunii
(10)
nedreptate
(1)
nepasare
(2)
nepăsare
(2)
nervi
(1)
nervos
(2)
news
(1)
not funny
(1)
noutati
(1)
nu
(3)
nu-mi place
(5)
nudist
(4)
nuntă
(1)
o vorba
(1)
oameni de caca
(1)
oare?
(2)
oferte
(1)
oldies
(1)
online
(6)
orgasm
(1)
original
(1)
Pantera Roz
(6)
party
(3)
paypal
(1)
păpuci
(1)
personaje fabuloase
(3)
perversitate
(1)
petreceri
(1)
pietoni
(1)
pinguini
(1)
pişat
(8)
pişoar
(1)
pişu
(4)
pitici
(2)
pitici pe creier
(1)
piţipoance
(5)
pizda
(1)
placeri
(1)
plagiat
(1)
plaja
(5)
plictis
(9)
poezie
(1)
poezii
(1)
politică
(8)
pornstar
(1)
povesti
(4)
poze
(2)
poziţii
(3)
premiu
(1)
presa
(1)
prezervative
(2)
prieteni
(2)
proaste
(1)
prodigy
(1)
promo
(2)
proşti
(5)
provizii
(1)
provocare
(1)
proză
(4)
publicitate
(1)
pula
(20)
pula mea
(8)
pulă beată
(1)
raceala
(1)
rău
(6)
răutăcisme
(1)
real
(1)
reclame
(1)
reguli
(1)
religie
(1)
revelion
(2)
rolling stones
(1)
romania iz my country
(26)
romanisme
(4)
românisme
(10)
ruşine
(1)
rutina
(2)
sacrificiu
(1)
sarbatori
(4)
savage garden
(1)
sătul
(10)
sâni
(1)
scaun
(1)
scrisoare
(1)
sentimente
(6)
sex
(51)
sex in maşină
(3)
sex in public
(1)
sex online
(2)
sex oral
(3)
sexy
(1)
sfaturi
(1)
sfinţi
(1)
shame on them
(2)
shit
(2)
singur
(4)
smooth
(1)
soare
(1)
somn
(1)
sondaj
(2)
spam
(1)
sperma
(1)
spermatozoid
(1)
stop
(1)
strange
(8)
striptis
(1)
sunt bun
(4)
surf
(1)
şcoală
(3)
tampiti
(1)
te iubesc
(2)
teama
(1)
telefon
(2)
telefonie
(1)
tequila
(3)
teste
(1)
textile
(1)
tic-tac
(1)
timp
(2)
tinerete
(1)
tnt
(1)
top
(1)
touch and go
(1)
trecut
(1)
trezirea
(24)
tribuna
(1)
trist
(3)
tv
(3)
twitter
(1)
ţâţe
(1)
ţigări
(1)
ucideri
(1)
un nou inceput
(1)
vacanta
(1)
valoarea mea
(14)
vara
(4)
viata de cuplu
(2)
viata mea
(55)
video
(49)
viitor
(1)
virtual
(1)
vise
(9)
vodafone
(2)
vodka
(1)
vorbe de duh
(1)
vot
(8)
welcome to the jungle
(1)
what's up
(1)
wiskey
(1)
wrong hole
(1)
xxx
(4)
yahoo
(1)
zapada
(3)
zdob si zdub
(1)
13 comentarii:
Eu de obicei,la nuntile unde-mi permit,scot mireasa afara din locatie,ceilalti pleaca cu ea si eu raman la negocieri.Si-mi place,si-i place si lu` tata ca de fiecare data ii scot cate-o sticla de whisky sau alte licori ;;)
@Catalina ramai si negociezi? frumos :)
@incasha: sa stii ca e misto ca apari pe dvd-urile de la nunta daca asta "urmaresti" si te tine lumea minte :)) Plus ca tu ca si negociator imparti "recompensa" si se stie ca cine imparte,parte-si face :))
salut sunt mihai sunt membru la campania spune nu drogurilor vreau ca sa ajuti si tu daca vrei www.spunenudrogurilor.com este o campanie non profit lasa un comentariu daca sustii aceasta campanie sa te sustinem si noi multumesc
Mie imi plac nuntile,nu ma intreba de ce,dar imi plac.Ma amuza circul si haosul,din pacate de multe ori cei ce ar trebui sa fie cei mai fericiti si pt care ar trebui sa fie noaptea aceea speciala, sufera.Asta am dedus-o eu.Din pacate multi sunt ca niste marionete.
aaa si uitasem,niciodata nu am furat mireasa,eu fur socrii,pe unul dintre ei sau pe ginerica :)
Chiar s`a intamplat asta ? :-? ..
Mie nu imi prea place sa merg la nunti, nu vad nimic distractiv.
Doar atunci când te căsătoreşti îţi dai seama cât de frumoasă e viaţa de burlac! Dar atunci e prea târziu!
Frumoasa mireasa ! :)
Salut Multumim ca ne sustii te-am adaugat ca sustinator pe www.spunenudrogurilor.com
Un filosof indian spunea despre casatorie ca scoate la iveala adevarata relatie dintre cei doi...
te-as invita si la nunta mea, dar imi e teama sa nu fug cu tine :D
Trimiteți un comentariu