Pas in doi

Sunt un cerb care incearcă să scape de vânător. Fug prin pădure, dar coarnele prea mari mă impiedică să mă îndepărtez, mi-e frică, iar vînătorul se apropie, încearcă să mă doboare...E tot mai aproape de mine, îl simt. Îl simt cum se opreşte, pune puşca la ochi, dar ezită, nu trage. Apuc să mă îndepărtez. Începe din nou sa alerge dupa mine. Îmi place cerbul pe care il alerg, va fi un trofeu frumos. Nu se opreşte din fugă, nu pot ţinti, nu pot trimite glonţul ucigaş spre el. Fuge una-ntr-una...E din ce în ce mai departe. Degeaba alerg, nu mai prind trenul ăsta, degeaba alerg spre el. Am încercat sa alerg după el, speram să îl prind. Poate pe următorul, dacă mă întorc in gară. Dar unde e gara? Sunt în mijlocul câmpului, între liniile ferate, e întuneric şi e frig deşi e mijlocul lui iulie. Mă simt mic, foarte mic. De ce sunt atât de mic? Nu aş putea fi mare? Văd o rază de lumină, încep să urc pe ea şi urc tot mai sus, mai sus...Mă opresc şi mă uit înapoi. Fac lumină. Pământul e atât de mic, iar eu atât de mare. Privesc pământul cum incepe sa cadă spre mine. Se simte atras de gravitaţia mea, sunt mare şi puternic, iar pământul se apropie tot mai mult. Se va ciocni de mine şi toata rasa umană va muri. Nu vreau asta, nu vreau să îi fiu fatal. Impactul e inevitabil, aş vrea să îl pot evita dar nu am cum. Scuze! BANG! M-am imprăştiat pe toată suprafaţa pământului, peste tot sunt bucăţi din mine, peste tot sunt Eu. Încep să mă caut, să mă găsesc, să mă adun. Vreau să fiu eu din nou, să uit de noaptea asta, viaţa să reintre în normalitate. A început să ningă. Continentele iau naştere şi eu sunt singurul care asistă la asta. Privesc minunea şi nu mă satur. Uite apă, uite vulcani, uite cum cresc munţii. Uite şi oameni, şi plante, şi animale. Eu sunt peste tot. Eu sunt Creatorul. Bun venit în lumea mea! Enjoy!