marți, 2 martie 2010

Despre iubire

Am avut şi eu sentimente. Cred! Retroactiv privind, nu sunt sigur.
 
 În tinereţe sufeream când se termina o relaţie. Simţeam că e ceva nelalocul lui, simţeam că o să îmi lipsească, simţeam că iubesc şi o vroiam înapoi. Sau eram doar încăpăţânat şi mândru. Mai apoi, simţeam dezamăgire. Mi se părea anormal ca persoana la care ţin să nu mai fie persoana de care m-am îndrăgostit. Schimbările ei nu mi se păreau deloc normale, nu eram obişnuit cu ele, nu făceau parte din persoana pe care o ştiam. Acum indiferenţă. Sunt un pic trist, dar îmi trece repede. Găsesc altceva, pe altcineva.
 
 Şi da! Mi se întâmplă şi mie să mă trezesc dimineaţa lângă ea şi să mă întreb ce dracu' caut acolo. Mi se întâmplă să caut un motiv pentru care m-am îndrăgostit. Mi se întâmplă să o caut pe cea de care m-am îndrăgostit. Şi nu o găsesc.
 
 Când începe şi când se termină iubirea?

10 comentarii:

Alexandra spunea...

Cand incepe…cred ca atunci cand decidem sa cunoastem , sa ne implicam, cand simtim acea nerabdare pe care nu incercam sa o explicam…

Cand se termina? Greu de spus…pentru ca de multe ori doar ne complacem in unele relatii, fara sa stim daca mai exista ceva sentimente. Ne complacem, pentru ca lucrurile au devenit simple, pentru ca jocul de cucerire s-a incheiat si ni se pare normal sa fim acolo.

Lili spunea...

Odata ce ai intrat in contact cu cineva, nu te mai desparti de el, chiar daca fizic nu il mai vezi sau auzi. Sufleteste ramai conectat de toata lumea pe care ai cunoscut-o, cu atat mai mult cu cele pe care le-ai iubit.
Iubirea incepe cu o privire. Cu momentul in care sufletul tau simte care are ceva de experimentat din relatia cu persoana respectiva.
Vis-a-vis de schimbari...toata lumea se schimba in fiecare secunda. Intrebarea este s-a schimbat femeia de langa tine sau ai vazut-o tu altfel? Te simti doar atras de femei care au dubla personalitate? Sau indragostindu-te, pur si simplu nu vezi adevarul?
Doar tu poti sa raspunzi.

Castiel spunea...

...un raspuns scurt!!... incepe cand incepe; si se termina cand se termina!!.. :) (nici nu stiu daca exista dragostea..)

Lillee spunea...

Nu stiu Mitza sa te luminez...chiar nu stiu. Si eu ma intreb aceleasi lucruri!!!

Miha spunea...

As vrea sa te pot ajuta..dar parent si eu caut cam acelasi raspuns sau am alte intrebari...cert e ca e mult mai bine daca esti singur :))

Anca Ligia Petre spunea...

Nu vad de ce ne-am pune intrebarea asta... Daca vrem sa iubim rational, ne putem pune orice intrebare legata de iubire, dar daca vrem sa iubim in adevaratul sens al cuvantului, nu trebuie sa intelectualizam nimic, se spulbera totul, se distruge si se pierde...

Crin spunea...

medical vorbind.. dupa vreo 2 ani..

Fetita Junglei13 spunea...

Nu te mai intreba,ia totul asa cum vine si mergi mai departe.Cand se termina,vei simti,dar nu ramane legat doar din cauza obisnuintei.

Anonim spunea...

uhm.. începe atunci când vrea ea și termină acolo unde-ți piere ție pofta :P

Bogdan Vasiliu spunea...

Caută să fi fericit, căci nu vei mai avea altă şansă altă viaţă!

Etichete

20 de ani (1) 2010 (2) 2011 (1) 4non blondes (1) 5 ani (1) 60 de min (2) 7 ani (1) 999 (2) aberaţii (34) abuzuri (1) acdc (1) adio (1) adrenalina (3) adulter (2) afise (1) aiurea (14) albastru (1) alcool (5) alegeri (8) amici (2) amintiri (7) anal (2) angajatori (1) aniversari (1) antract (1) anybody seen my baby (1) autostop (2) babe (1) babilonia (1) bancuri (14) bani (1) bani pe net (1) beauty (1) beţie (7) bine (9) blog (31) blogosfera (1) bloguri (3) blonde (4) bonuri de masa (1) boxeri. de sezon (1) brad (1) buci (1) bude (3) Bulă (1) bun vs rău (3) ca la ei (1) cacat (3) cadouri (1) cafea (5) caldura umana (1) campanii (6) cancer (1) canicula (1) cantece (2) cantecul pastelui (1) carciumareasa (1) cargo (2) catalogari (3) căcat (25) căciulă (1) căutări (3) câini (4) chefuri (3) chiloţi (2) citate (1) ciufut (8) clejani (1) clone (1) club (2) clubbing (1) coaie (1) colindat (1) concesii (1) concurs (2) copii (2) copilarii (2) copy-paste (4) costum de baie (1) croaziera (1) culmi (1) cum ar fi daca... (2) cur (1) curve (21) D-na (1) D-zeu (6) d'ale mele (30) d'ale vieţii (62) da (1) de ce-uri (6) de dragoste (1) de pe mail (1) de sezon (8) de vanzare (2) decizii (2) definitii (17) desene (1) desene animate (1) despre (1) dezamagit (2) dimineaţa (18) distractie (2) do this at home (35) doi copii (9) don't do this at home (46) dorinţe (1) droguri (1) drumuri (1) emigrant (1) enervare (9) epilare (1) eu (68) eu cu mine (7) eu si ea (30) eu..D-na si Ea (4) euro (1) facebook (1) fantezie (2) fără cuvinte (1) febra (1) felatie (1) felaţie (13) femei (55) fericire (4) fete (1) filme (2) filozofie (11) firestarter (1) fiţe (5) floci (2) fluturi (1) foame (1) fool's garden (1) frig (2) fuck (2) fumat (1) fun (1) funny (18) gagici (1) gasca (1) geniu (2) ger (2) Germania (2) get it loud (13) ghinioane (1) glume (1) gnr (1) god bless (1) gratar (2) hand-job (2) handicap (2) happyfish (1) haz de necaz (1) hoţi (1) iarba verde (1) iarna (4) ideile mele (2) idioţenii (21) idioţi (3) indicatoare (2) indiferent (1) inimioare (1) internet (4) interviuri (2) intimitate (4) înjur (2) întrebari (3) întrebări (19) jocuri (3) karma (1) la anu' (2) la mulţi ani (3) labagii (1) leapsa (1) leapşa (12) lemon tree (1) libertate (3) limba (1) link (1) link exchange (1) literatura (1) localuri (1) love (11) luni (23) made in romania (59) mancare (1) mare (2) mare e grădina (15) masaj erotic (1) masculin (1) masina de sex (2) maturitate (3) mă gândesc să emigrez (4) mesaje (1) mess (4) militie (2) mincinosi (1) minciuni (1) miniprix (1) mirare (1) mireasă (1) misogin (6) mituri (2) moarte (4) mobil (1) moda (1) monede (1) money (1) monogamie (1) Mos Craciun (4) moşu (1) ms (1) muci (4) muie (15) munchen (2) munte (1) musca (1) muzica (35) na'vi (1) nebune (1) nebunii (10) nedreptate (1) nepasare (2) nepăsare (2) nervi (1) nervos (2) news (1) not funny (1) noutati (1) nu (3) nu-mi place (5) nudist (4) nuntă (1) o vorba (1) oameni de caca (1) oare? (2) oferte (1) oldies (1) online (6) orgasm (1) original (1) Pantera Roz (6) party (3) paypal (1) păpuci (1) personaje fabuloase (3) perversitate (1) petreceri (1) pietoni (1) pinguini (1) pişat (8) pişoar (1) pişu (4) pitici (2) pitici pe creier (1) piţipoance (5) pizda (1) placeri (1) plagiat (1) plaja (5) plictis (9) poezie (1) poezii (1) politică (8) pornstar (1) povesti (4) poze (2) poziţii (3) premiu (1) presa (1) prezervative (2) prieteni (2) proaste (1) prodigy (1) promo (2) proşti (5) provizii (1) provocare (1) proză (4) publicitate (1) pula (20) pula mea (8) pulă beată (1) raceala (1) rău (6) răutăcisme (1) real (1) reclame (1) reguli (1) religie (1) revelion (2) rolling stones (1) romania iz my country (26) romanisme (4) românisme (10) ruşine (1) rutina (2) sacrificiu (1) sarbatori (4) savage garden (1) sătul (10) sâni (1) scaun (1) scrisoare (1) sentimente (6) sex (51) sex in maşină (3) sex in public (1) sex online (2) sex oral (3) sexy (1) sfaturi (1) sfinţi (1) shame on them (2) shit (2) singur (4) smooth (1) soare (1) somn (1) sondaj (2) spam (1) sperma (1) spermatozoid (1) stop (1) strange (8) striptis (1) sunt bun (4) surf (1) şcoală (3) tampiti (1) te iubesc (2) teama (1) telefon (2) telefonie (1) tequila (3) teste (1) textile (1) tic-tac (1) timp (2) tinerete (1) tnt (1) top (1) touch and go (1) trecut (1) trezirea (24) tribuna (1) trist (3) tv (3) twitter (1) ţâţe (1) ţigări (1) ucideri (1) un nou inceput (1) vacanta (1) valoarea mea (14) vara (4) viata de cuplu (2) viata mea (55) video (49) viitor (1) virtual (1) vise (9) vodafone (2) vodka (1) vorbe de duh (1) vot (8) welcome to the jungle (1) what's up (1) wiskey (1) wrong hole (1) xxx (4) yahoo (1) zapada (3) zdob si zdub (1)