Unde e Bulă?

 Mi-e dor de Bulă. Mă binedispunea, mă făcea să râd. Aşteptam să aud ceva de Bulă, eram curios în ce încurcături a mai intrat, sau din ce încurcături a ieşit.
 
 Mi-l imaginam tot timpul ca fiind un om cu personalitate multiplă. Un om între două vârste, dar care putea fi şi copil şi matur. Un tâmpit deştept, tipul românului care ştie să iasă din orice situaţie, sau cel puţin ştie să râdă de necazul lui. Tipul mioritic autentic, care ştie că nu are pula mare, dar se poartă că şi cum ar avea-o. Tipul care îşi înşeală nevasta, crezând că soţul amantei lui nu îi fute lui nevasta. Un individ care putea fi şi agresor şi victimă, şi politician şi miliţian, şi profesor şi femeie de servici, şi preşedinte şi căcat, şi violator şi violat, şi bucătar şi musafir, şi oaspete şi popă, şi soacră şi bebeluş, şi curvă şi poponar ...
 
 De o vreme nu mai ştiu nimic de el. Ori a emigrat, ori suferă de o gripă aviar-porcină, ori a murit pur şi simplu. Cert e că mi-e dor de el, mi-e dor de un banc bun. Un banc cu Bulă.  Vreau un banc bun, cu Bulă!