Băutul ca şi competiţie

Aseară am băut. Mult. M-am întâlnit cu nişte amici şi ne-am apucat de treabă. :D Nu mai sunt mare fan alcool, dar nu refuz nici o invitaţie când mi se oferă. Aşadar, eu cu încă doi amici ne-am întâlnit la o bere. Iniţial a fost o bere. ;) La un moment dat, unul dintre ei, uşor turmentat a început să se laude cu cât poate bea el. Hmmm?! Nu văd nici un motiv de laudă în asta. Beau cât îmi face plăcere, beau până cad sub masă, beau dacă am chef, beau dacă am cu cine, beau dacă mi-e sete. Nu am stat niciodată să mă gândesc cât de mult beau, în nici un caz nu am început vre-odată să mă laud cât de mult pot eu să beau. Sunt zile şi zile. Zile în care am chef să beau şi nu pot duce, zile când mă apuc de băut şi nu ştiu când au trecut deja câteva zile şi eu sunt tot cu paharul/sticla în mână, zile în care poate o bere îmi e de ajuns. Totul e relativ. Depinde de stare, de anturaj, de oboseală, de chef, de sete...Băutul nu e o competiţie, nu e sport. Bei de plăcere sau din obişnuinţă. Sau le confunzi. :D Nu mă pasionează astfel de competiţii, nu beau ca să demonstrez cuiva ceva. Nu fac pariuri că beau mai mult decât cineva. Beau ca să mă simt bine, sau ca să mă îmbăt.
 
 Mă uitam la amicul meu care deja nu mai articula corect toate cuvintele, dar ne spunea cât de mult bea el. Mă gândeam cu ce altceva ar putea să se laude, sau dacă ăsta e unicul lui motiv de laudă. E pueril să te lauzi cu aşa ceva, e sub limita inteligenţei, e un mod de a te băga în seamă, vrei să fii apreciat pentru asta. Ei bine, nu. Nu mă interesează cât bei, nu stau să contorizez cât bei, nu intru într-o astfel de competiţie. Beau cât îmi pică bine sau până uit de mine. Dar nu fac concurs. Deşi aseară aş fi câştigat detaşat. :D Pe la 2 noaptea îmi era sete şi nu mai aveam cu cine să beau. "Sportivul" deja dormea de o oră cu capul pe masă. Era prea mult pentru el, iar lauda lui era doar o vorbă în vânt.


Pavel Stratan-Eu beu