miercuri, 28 octombrie 2009

Cafea cu aromă de muscă



Obosit după o zi de servici, îmi fac o cafea şi mă pun în faţa laptop-ului. Îmi aprind o ţigare, dau câteva click-uri pe ici pe colo. E un ritual zilnic.
 
 Mirosul de cafea îmi încânta nările. Savuram cafeaua aburindă de lângă mine. Aproape că îmi ploua în gură. Iau cana cu cafea, dau să o duc la gură...dar ceva din cană îmi distrage atenţia. Mă uit. Stupoare! O muscă se spăla pe picioare în cafeaua mea. În mult prea savurata mea cafea. Ritualul meu zilnic părea că se duce dracului din cauza unei muşte infecte care s-a încăpăţânat să trăiască după prima zăpadă. O muscă sinucigaşă care vroia să îşi încheie socotelile cu lumea în cafeaua mea. De ce nu putea fi o muscă emo? Să îşi taie venele liniştită într-un colţ al casei? De ce a vrut că eu să asist la moartea ei? Spera cumva că o să o salvez? Mi-am pierdut cinci minute privind musca în încercările ei zadarnice de a înota, de a ieşi din cană. Nu reuşea şi eu nu aveam nici cea mai mică intenţie să o ajut. Iniţial am vrut să o ignor şi să o scot din cană să îmi beau liniştit cafeaua. M-am răzgândit însă. Am început să torn cu linguriţa cafea fierbinte peste ea. Se încăpăţâna însă să trăiască, se zbătea în încercarea disperată de a supravieţui. Mă uitam la ea şi mi-au trecut prin cap imagini din filmul "The Fly", filmul în care un cercetător se transformă în muscă. Mi-am amintit şi de Spiderman. Îmi imaginam o luptă între Spiderman şi Muscă. Îmi doream să câştige Spiderman.
 
 Am scos musca cu linguriţa şi am aşezat-o în scrumieră. Am ars-o cu ţigarea ca să îi curm suferinţa. Îmi spuneam că a fost o muscă vikingă şi ăsta e ritualul ei de înmormântare.
 
 Mi-am băut liniştit cafeaua pe care am savurat-o mai mult decât ar fi trebuit din cauza unei muşte. Cafea cu aromă de muscă. Do not try this at home.

3 comentarii:

Annya spunea...

Dap,mi-am schimbat tema si din pacate am pierdut bloggroll si nici pe toateblogurile.ro nu-mi mai apare postarea ca sa stiu cu cn am facut schimb de link.Oricum pe tine te-am adaugat acum.

Fetita Junglei13 spunea...

Musca asta,cred ca are un var, un tantar ce a inviat la mine in casa,dar il trimit eu cat de curan dupa ea.

ZuZyK spunea...

Ai o imaginatie foarte bogata..

Etichete

20 de ani (1) 2010 (2) 2011 (1) 4non blondes (1) 5 ani (1) 60 de min (2) 7 ani (1) 999 (2) aberaţii (34) abuzuri (1) acdc (1) adio (1) adrenalina (3) adulter (2) afise (1) aiurea (14) albastru (1) alcool (5) alegeri (8) amici (2) amintiri (7) anal (2) angajatori (1) aniversari (1) antract (1) anybody seen my baby (1) autostop (2) babe (1) babilonia (1) bancuri (14) bani (1) bani pe net (1) beauty (1) beţie (7) bine (9) blog (31) blogosfera (1) bloguri (3) blonde (4) bonuri de masa (1) boxeri. de sezon (1) brad (1) buci (1) bude (3) Bulă (1) bun vs rău (3) ca la ei (1) cacat (3) cadouri (1) cafea (5) caldura umana (1) campanii (6) cancer (1) canicula (1) cantece (2) cantecul pastelui (1) carciumareasa (1) cargo (2) catalogari (3) căcat (25) căciulă (1) căutări (3) câini (4) chefuri (3) chiloţi (2) citate (1) ciufut (8) clejani (1) clone (1) club (2) clubbing (1) coaie (1) colindat (1) concesii (1) concurs (2) copii (2) copilarii (2) copy-paste (4) costum de baie (1) croaziera (1) culmi (1) cum ar fi daca... (2) cur (1) curve (21) D-na (1) D-zeu (6) d'ale mele (30) d'ale vieţii (62) da (1) de ce-uri (6) de dragoste (1) de pe mail (1) de sezon (8) de vanzare (2) decizii (2) definitii (17) desene (1) desene animate (1) despre (1) dezamagit (2) dimineaţa (18) distractie (2) do this at home (35) doi copii (9) don't do this at home (46) dorinţe (1) droguri (1) drumuri (1) emigrant (1) enervare (9) epilare (1) eu (68) eu cu mine (7) eu si ea (30) eu..D-na si Ea (4) euro (1) facebook (1) fantezie (2) fără cuvinte (1) febra (1) felatie (1) felaţie (13) femei (55) fericire (4) fete (1) filme (2) filozofie (11) firestarter (1) fiţe (5) floci (2) fluturi (1) foame (1) fool's garden (1) frig (2) fuck (2) fumat (1) fun (1) funny (18) gagici (1) gasca (1) geniu (2) ger (2) Germania (2) get it loud (13) ghinioane (1) glume (1) gnr (1) god bless (1) gratar (2) hand-job (2) handicap (2) happyfish (1) haz de necaz (1) hoţi (1) iarba verde (1) iarna (4) ideile mele (2) idioţenii (21) idioţi (3) indicatoare (2) indiferent (1) inimioare (1) internet (4) interviuri (2) intimitate (4) înjur (2) întrebari (3) întrebări (19) jocuri (3) karma (1) la anu' (2) la mulţi ani (3) labagii (1) leapsa (1) leapşa (12) lemon tree (1) libertate (3) limba (1) link (1) link exchange (1) literatura (1) localuri (1) love (11) luni (23) made in romania (59) mancare (1) mare (2) mare e grădina (15) masaj erotic (1) masculin (1) masina de sex (2) maturitate (3) mă gândesc să emigrez (4) mesaje (1) mess (4) militie (2) mincinosi (1) minciuni (1) miniprix (1) mirare (1) mireasă (1) misogin (6) mituri (2) moarte (4) mobil (1) moda (1) monede (1) money (1) monogamie (1) Mos Craciun (4) moşu (1) ms (1) muci (4) muie (15) munchen (2) munte (1) musca (1) muzica (35) na'vi (1) nebune (1) nebunii (10) nedreptate (1) nepasare (2) nepăsare (2) nervi (1) nervos (2) news (1) not funny (1) noutati (1) nu (3) nu-mi place (5) nudist (4) nuntă (1) o vorba (1) oameni de caca (1) oare? (2) oferte (1) oldies (1) online (6) orgasm (1) original (1) Pantera Roz (6) party (3) paypal (1) păpuci (1) personaje fabuloase (3) perversitate (1) petreceri (1) pietoni (1) pinguini (1) pişat (8) pişoar (1) pişu (4) pitici (2) pitici pe creier (1) piţipoance (5) pizda (1) placeri (1) plagiat (1) plaja (5) plictis (9) poezie (1) poezii (1) politică (8) pornstar (1) povesti (4) poze (2) poziţii (3) premiu (1) presa (1) prezervative (2) prieteni (2) proaste (1) prodigy (1) promo (2) proşti (5) provizii (1) provocare (1) proză (4) publicitate (1) pula (20) pula mea (8) pulă beată (1) raceala (1) rău (6) răutăcisme (1) real (1) reclame (1) reguli (1) religie (1) revelion (2) rolling stones (1) romania iz my country (26) romanisme (4) românisme (10) ruşine (1) rutina (2) sacrificiu (1) sarbatori (4) savage garden (1) sătul (10) sâni (1) scaun (1) scrisoare (1) sentimente (6) sex (51) sex in maşină (3) sex in public (1) sex online (2) sex oral (3) sexy (1) sfaturi (1) sfinţi (1) shame on them (2) shit (2) singur (4) smooth (1) soare (1) somn (1) sondaj (2) spam (1) sperma (1) spermatozoid (1) stop (1) strange (8) striptis (1) sunt bun (4) surf (1) şcoală (3) tampiti (1) te iubesc (2) teama (1) telefon (2) telefonie (1) tequila (3) teste (1) textile (1) tic-tac (1) timp (2) tinerete (1) tnt (1) top (1) touch and go (1) trecut (1) trezirea (24) tribuna (1) trist (3) tv (3) twitter (1) ţâţe (1) ţigări (1) ucideri (1) un nou inceput (1) vacanta (1) valoarea mea (14) vara (4) viata de cuplu (2) viata mea (55) video (49) viitor (1) virtual (1) vise (9) vodafone (2) vodka (1) vorbe de duh (1) vot (8) welcome to the jungle (1) what's up (1) wiskey (1) wrong hole (1) xxx (4) yahoo (1) zapada (3) zdob si zdub (1)