joi, 15 octombrie 2009

Frumoasa şi bestia



Nu, nu e povestea cu frumoasa prinţesă şi bestia urâtă. Vreau să vorbesc despre fetele frumoase şi bune (frumoasa) care au tot ce vor şi sunt nemulţumite, şi fetele urâte şi grase (bestia) care oferă totul şi nu pimesc nimic. Fetele frumoase şi bune au maşini scumpe, sunt înţolite bine, au fiţe şi se fut pe bani deşi nu o recunosc. Ele sunt cele care reuşesc pe pizda lor, la propriu. Fetele urâte şi grase sunt nefericite. Vor şi ele un pic de afecţiune şi oferă totul celui care le arată un pic de afecţiune. Din punct de vedere sexual, bestiile nu au nici o reţinere, ele sunt cele mai bune felaţioniste, ele vor să îşi vadă bărbatul fericit cu orice preţ. Frumoasele au fiţe şi la capitolul ăsta: se fut doar cu cine vor ele, sug pula (dar numai pe bani), nu le interesează ce simte bărbatul de lângă ele. Ele sunt bune, deci în creieraşul lor ele merită totul. Bestiile ştiu că sunt urâte şi nu le doreşte nimeni, de aceea oferă tot ce pot oferi (uneori şi mai mult), doar pentru a avea pe cineva alături. Frumoasa nu ştie să gătească, ea mănâncă la restaurant. Bestia e o bucătăreasă bună, de altfel se vede asta după straturile de grăsime de pe ea. Frumoasa nu face curăţenie, nu spală haine, nu calcă; ea îşi permite menajeră. Bestia face de toate în casă, să fie mulţumit bărbatul când vine acasă. Pe frumoasă toţi bărbaţii vor să o fută. Pe bestie nu vrea nimeni, depinde doar de gradul de alcoolizare al bărbatului şi de numărul de refuzuri din partea frumoasei. Frumoasa şi-a început viaţă sexuală de tânără, are km de pulă la activ, e sătulă de pulă şi face sex doar din obligaţie. Bestia a rămas nefutută până la sfârşitul facultăţii, de aceea profită la maximum de fiecare cm de pulă, îi place şi vrea tot timpul. Frumoasa nu merge pe jos, nu merge cu autobuzul, nu merge la munte cu cortul; ea merge doar la sală şi la saună să se întâlnească cu alte frumoase. Bestia merge pe jos, merge în drumeţii, ea vrea să slăbească. Nu merge însă la sală fiindcă râd frumoasele de ea. Frumoasele nu fac copii decât cu contract prenupţial. Bestiile fac copii pentru a-şi ţine bărbatul aproape. Frumoasele îmbătrânesc şi devin bestii. Bestiile rămân aşa cum sunt, ştiu să se facă plăcute în ciuda aspectului fizic. Frumoasele sunt curve. Bestiile sunt soţii şi mame devotate. Frumoasele sunt preferate la chefuri şi orgii, bestiile la cratiţă şi cu copii.
 
 Încă mai caut o bestie frumoasă, femeia 2 în 1: frumoasă şi bestie în acelaşi timp.

8 comentarii:

ADRIANA spunea...

I-TI DORESC SUCCES IN CAUTARILE TALE DAR,,,E IMPOSIBIL SA GASESTI DIN PRIMA.
MAI INTII TREBUIE SA CAUTI SI SA GASESTI O FRUMOASA DAR NU PREA FRUMOASA ,SI APOI SA AI DIBACIA DE A O TRANSFORMA IN CEEA CE VREI TU SA FIE.ASTA DA SE POATE , NU E USOR DAR NICI IMPOSIBIL.

Fetita Junglei13 spunea...

Si ai s-o gasesti

InBonobo.com spunea...

prima data aici, si-mi place.

asculta-l pe nenea asta! :)

CrIsTiNa spunea...

Fantastic :)) e deja o dependenta cititul blogului tau :))

Culian spunea...

A fost profund articolul ăsta :D :) , plin de adevăr şi umor ca de obicei. Dacă ar fi să faci un bilanţ al "frumoaselor" şi al "bestiilor", câte "bucăţi" ai "tras pe sfoară" din fiecare categorie !??

sandasanda spunea...

cam generala si superficiala descrierea ta in ceea ce le priveste pe frumoase si pe bestii.
in primul rand, frumusetea e un standard, un principiu, si intr-o oarecare masura, tine de trend. uite, spre exemplu, in romania, in perioada interbelica, grasele erau considerate femei frumoase.acum, standardul impus de mass-media e acela de skinny girl. apoi, pentru tine, o grasa poate e urata, altcuiva poate ii place.
standardul tau de frumusete poate nu coincide cu al meu. spre exemplu, pentru mine, un barbat frumos, trebuie sa aiba ochi albastri si un cur fain. la tine o frumoasa poate fi o blonda cu craci lungi.
nu fac acum teoria frumusetii, ci vreau sa iti arat ca ai pornit din start cu o idee gresita, aceea de frumusete. cred ca aspectul fizic ne poate influenta comportamentul, dar pe langa asta, exista alti numerosi factori, precum cei sociali, polititci, economici, etc. crezi ca in africa, aia pun accent pe aspectul fizic asa cum o facem noi? presupun ca la ei, sa ai un cercel mare in nas e un semn de frumusete, nu? si ma gandesc ca, tot acolo, chiar daca esti frumoasa sau nu, tot tre sa mergi cu vaca la camp, ca ceilalti sunt prea ocupati sa fie saraci sau sa moara de sida.
din nou, cred ca e gresit sa generalizezi ideea ce toate femeile frumoase sug pula, si asa isi permit sa nu spele, sa nu gateasca, sa aiba masina, etc, in comparatie cu uratele care gatesc pentru ca vor sa isi multumeasca barbatul.

Lulu spunea...

eu cred ca esti nebun, stiu ca nu ne blogarim demult sa-ti spun asta,da esti :)))
ar trebui scris un articol si despre frumoasa si bestia masculina, sau cum sa numesc, ca la barbati sunt alte criterii?!

Double Windsor Knot spunea...

Deci , ce sa zic inafara de..LOL? foarte tare articol si ai foarte mare dreptate. Cam asa e ....

Etichete

20 de ani (1) 2010 (2) 2011 (1) 4non blondes (1) 5 ani (1) 60 de min (2) 7 ani (1) 999 (2) aberaţii (34) abuzuri (1) acdc (1) adio (1) adrenalina (3) adulter (2) afise (1) aiurea (14) albastru (1) alcool (5) alegeri (8) amici (2) amintiri (7) anal (2) angajatori (1) aniversari (1) antract (1) anybody seen my baby (1) autostop (2) babe (1) babilonia (1) bancuri (14) bani (1) bani pe net (1) beauty (1) beţie (7) bine (9) blog (31) blogosfera (1) bloguri (3) blonde (4) bonuri de masa (1) boxeri. de sezon (1) brad (1) buci (1) bude (3) Bulă (1) bun vs rău (3) ca la ei (1) cacat (3) cadouri (1) cafea (5) caldura umana (1) campanii (6) cancer (1) canicula (1) cantece (2) cantecul pastelui (1) carciumareasa (1) cargo (2) catalogari (3) căcat (25) căciulă (1) căutări (3) câini (4) chefuri (3) chiloţi (2) citate (1) ciufut (8) clejani (1) clone (1) club (2) clubbing (1) coaie (1) colindat (1) concesii (1) concurs (2) copii (2) copilarii (2) copy-paste (4) costum de baie (1) croaziera (1) culmi (1) cum ar fi daca... (2) cur (1) curve (21) D-na (1) D-zeu (6) d'ale mele (30) d'ale vieţii (62) da (1) de ce-uri (6) de dragoste (1) de pe mail (1) de sezon (8) de vanzare (2) decizii (2) definitii (17) desene (1) desene animate (1) despre (1) dezamagit (2) dimineaţa (18) distractie (2) do this at home (35) doi copii (9) don't do this at home (46) dorinţe (1) droguri (1) drumuri (1) emigrant (1) enervare (9) epilare (1) eu (68) eu cu mine (7) eu si ea (30) eu..D-na si Ea (4) euro (1) facebook (1) fantezie (2) fără cuvinte (1) febra (1) felatie (1) felaţie (13) femei (55) fericire (4) fete (1) filme (2) filozofie (11) firestarter (1) fiţe (5) floci (2) fluturi (1) foame (1) fool's garden (1) frig (2) fuck (2) fumat (1) fun (1) funny (18) gagici (1) gasca (1) geniu (2) ger (2) Germania (2) get it loud (13) ghinioane (1) glume (1) gnr (1) god bless (1) gratar (2) hand-job (2) handicap (2) happyfish (1) haz de necaz (1) hoţi (1) iarba verde (1) iarna (4) ideile mele (2) idioţenii (21) idioţi (3) indicatoare (2) indiferent (1) inimioare (1) internet (4) interviuri (2) intimitate (4) înjur (2) întrebari (3) întrebări (19) jocuri (3) karma (1) la anu' (2) la mulţi ani (3) labagii (1) leapsa (1) leapşa (12) lemon tree (1) libertate (3) limba (1) link (1) link exchange (1) literatura (1) localuri (1) love (11) luni (23) made in romania (59) mancare (1) mare (2) mare e grădina (15) masaj erotic (1) masculin (1) masina de sex (2) maturitate (3) mă gândesc să emigrez (4) mesaje (1) mess (4) militie (2) mincinosi (1) minciuni (1) miniprix (1) mirare (1) mireasă (1) misogin (6) mituri (2) moarte (4) mobil (1) moda (1) monede (1) money (1) monogamie (1) Mos Craciun (4) moşu (1) ms (1) muci (4) muie (15) munchen (2) munte (1) musca (1) muzica (35) na'vi (1) nebune (1) nebunii (10) nedreptate (1) nepasare (2) nepăsare (2) nervi (1) nervos (2) news (1) not funny (1) noutati (1) nu (3) nu-mi place (5) nudist (4) nuntă (1) o vorba (1) oameni de caca (1) oare? (2) oferte (1) oldies (1) online (6) orgasm (1) original (1) Pantera Roz (6) party (3) paypal (1) păpuci (1) personaje fabuloase (3) perversitate (1) petreceri (1) pietoni (1) pinguini (1) pişat (8) pişoar (1) pişu (4) pitici (2) pitici pe creier (1) piţipoance (5) pizda (1) placeri (1) plagiat (1) plaja (5) plictis (9) poezie (1) poezii (1) politică (8) pornstar (1) povesti (4) poze (2) poziţii (3) premiu (1) presa (1) prezervative (2) prieteni (2) proaste (1) prodigy (1) promo (2) proşti (5) provizii (1) provocare (1) proză (4) publicitate (1) pula (20) pula mea (8) pulă beată (1) raceala (1) rău (6) răutăcisme (1) real (1) reclame (1) reguli (1) religie (1) revelion (2) rolling stones (1) romania iz my country (26) romanisme (4) românisme (10) ruşine (1) rutina (2) sacrificiu (1) sarbatori (4) savage garden (1) sătul (10) sâni (1) scaun (1) scrisoare (1) sentimente (6) sex (51) sex in maşină (3) sex in public (1) sex online (2) sex oral (3) sexy (1) sfaturi (1) sfinţi (1) shame on them (2) shit (2) singur (4) smooth (1) soare (1) somn (1) sondaj (2) spam (1) sperma (1) spermatozoid (1) stop (1) strange (8) striptis (1) sunt bun (4) surf (1) şcoală (3) tampiti (1) te iubesc (2) teama (1) telefon (2) telefonie (1) tequila (3) teste (1) textile (1) tic-tac (1) timp (2) tinerete (1) tnt (1) top (1) touch and go (1) trecut (1) trezirea (24) tribuna (1) trist (3) tv (3) twitter (1) ţâţe (1) ţigări (1) ucideri (1) un nou inceput (1) vacanta (1) valoarea mea (14) vara (4) viata de cuplu (2) viata mea (55) video (49) viitor (1) virtual (1) vise (9) vodafone (2) vodka (1) vorbe de duh (1) vot (8) welcome to the jungle (1) what's up (1) wiskey (1) wrong hole (1) xxx (4) yahoo (1) zapada (3) zdob si zdub (1)