marți, 30 martie 2010

Articolul nehotărât

 Stau şi mă gândesc: oare e întâmplător faptul că tot ce denumeşte ceva care te enervează, te pune în pericol, sau te distruge pare a fi FEMININ? Iar apoi tot ce ne alină, ne bucură şi ne mai dă un ţel în viaţă este de natură MASCULINĂ?
 Voi, femeile,sunteţi O ploaie, O zăpadă, O grindină, O furtună.
 Noi suntem UN soare, UN timp frumos, UN paradis. Stau şi mă uit, chiar nu aveţi noroc: O bucătărie, O veselă, O mătură, O căldură, O mizerie.
 Noi suntem UN repaus liniştit într-UN fotoliu confortabil, citind destinşi UN ziar şi ascultând UN jurnal, asta dacă nu veniţi voi să semănaţi O discordie sau să ne faceţi O şicană.
 Voi, femeile, vă daţi mari că aveţi O telecomandă, dar priviţi la UN televizor, unde noi alegem UN post care îl dorim.
 În trecut, pentru a face calcule aveaţi O numărătoare prăpădită, acum bărbaţii au inventat UN calculator.
 Şi ceea ce vă defineşte, sexul, tot UN sex se spune şi niciodată O sex. Când vă simţiţi bine, trăiţi, nu-i aşa, UN orgasm, iar dacă o daţi în bară vă alegeţi cu O frustrare.
 Voi puteţi avea O carte de credit, dar aceasta nu înseamnă nimic fără UN cont.
 Ce poate provoca O problemă care se poate transformă într-O catastrofă? O eroare de pilotaj, O pană de benzină, O proastă vizibilitate, O întrerupere de curent.
 Voi pentru a ne înrobi doriţi O căsătorie, dar există şi eliberarea care este UN divorţ.
 Este limpede că limba romană a fost inventată de UN bărbat, care nu v-a avut deloc la suflet!!!!

sursa: mail

14 comentarii:

Fetita Junglei13 spunea...

Eu stiam de mult ca voi sunteti baza si noi acidul,d-aia ies reactiile astea.Articolul il mai citisem pe blog la MadMe si mi-a placut,dar ma gandesc ca,daca aduni UN+O=> NISTE (cateodata)

Anticalofilul spunea...

se pare ca a fost unul dastept in vechime care a pus numele astea :))

realbadpisy spunea...

breee! da misogin esti!!!

Castiel spunea...

ca tare ai dreptate!!!! zau asa!!! si daca stau sa ma gandesc is si mai multe!! "o prostie" "o bataie" "o problema"..etc.

Unknown spunea...

Măi, ar mai exista nişte chestii masculine, tare neplăcute, dar mă cenzurează Doamne-Doamne, care şi el, tot bărbat e...

? spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
ake - aproape cel mai cunoscut blogger, de pe blogul lui spunea...

O ploaie mohorata si O adiere friguroasa, UN cer senin si UN soare caldut de primavara. O primavara...

Ioana spunea...

Dar cum ramane cu " UN cacat"?:))

ake - aproape cel mai cunoscut blogger, de pe blogul lui spunea...

@Ioana: se rezolva cu O cufureala, O diaree : ) )

Miţă spunea...

@keltoighost: exprima-te! doamne-doamne nu citeste blogul :P

clo spunea...

ft tare... misoginule! :P

ella spunea...

io-mi caut un ungur... ca-n limba lor nu exista gen.

Castiel spunea...

tre sa recunosc... e si cate ceva bun:D :D la feminin.. o la_a ... o pasarea etc si etc

Unknown spunea...

Ioana mi-a luat-o înainte! :))
You go,girl! :))

Etichete

20 de ani (1) 2010 (2) 2011 (1) 4non blondes (1) 5 ani (1) 60 de min (2) 7 ani (1) 999 (2) aberaţii (34) abuzuri (1) acdc (1) adio (1) adrenalina (3) adulter (2) afise (1) aiurea (14) albastru (1) alcool (5) alegeri (8) amici (2) amintiri (7) anal (2) angajatori (1) aniversari (1) antract (1) anybody seen my baby (1) autostop (2) babe (1) babilonia (1) bancuri (14) bani (1) bani pe net (1) beauty (1) beţie (7) bine (9) blog (31) blogosfera (1) bloguri (3) blonde (4) bonuri de masa (1) boxeri. de sezon (1) brad (1) buci (1) bude (3) Bulă (1) bun vs rău (3) ca la ei (1) cacat (3) cadouri (1) cafea (5) caldura umana (1) campanii (6) cancer (1) canicula (1) cantece (2) cantecul pastelui (1) carciumareasa (1) cargo (2) catalogari (3) căcat (25) căciulă (1) căutări (3) câini (4) chefuri (3) chiloţi (2) citate (1) ciufut (8) clejani (1) clone (1) club (2) clubbing (1) coaie (1) colindat (1) concesii (1) concurs (2) copii (2) copilarii (2) copy-paste (4) costum de baie (1) croaziera (1) culmi (1) cum ar fi daca... (2) cur (1) curve (21) D-na (1) D-zeu (6) d'ale mele (30) d'ale vieţii (62) da (1) de ce-uri (6) de dragoste (1) de pe mail (1) de sezon (8) de vanzare (2) decizii (2) definitii (17) desene (1) desene animate (1) despre (1) dezamagit (2) dimineaţa (18) distractie (2) do this at home (35) doi copii (9) don't do this at home (46) dorinţe (1) droguri (1) drumuri (1) emigrant (1) enervare (9) epilare (1) eu (68) eu cu mine (7) eu si ea (30) eu..D-na si Ea (4) euro (1) facebook (1) fantezie (2) fără cuvinte (1) febra (1) felatie (1) felaţie (13) femei (55) fericire (4) fete (1) filme (2) filozofie (11) firestarter (1) fiţe (5) floci (2) fluturi (1) foame (1) fool's garden (1) frig (2) fuck (2) fumat (1) fun (1) funny (18) gagici (1) gasca (1) geniu (2) ger (2) Germania (2) get it loud (13) ghinioane (1) glume (1) gnr (1) god bless (1) gratar (2) hand-job (2) handicap (2) happyfish (1) haz de necaz (1) hoţi (1) iarba verde (1) iarna (4) ideile mele (2) idioţenii (21) idioţi (3) indicatoare (2) indiferent (1) inimioare (1) internet (4) interviuri (2) intimitate (4) înjur (2) întrebari (3) întrebări (19) jocuri (3) karma (1) la anu' (2) la mulţi ani (3) labagii (1) leapsa (1) leapşa (12) lemon tree (1) libertate (3) limba (1) link (1) link exchange (1) literatura (1) localuri (1) love (11) luni (23) made in romania (59) mancare (1) mare (2) mare e grădina (15) masaj erotic (1) masculin (1) masina de sex (2) maturitate (3) mă gândesc să emigrez (4) mesaje (1) mess (4) militie (2) mincinosi (1) minciuni (1) miniprix (1) mirare (1) mireasă (1) misogin (6) mituri (2) moarte (4) mobil (1) moda (1) monede (1) money (1) monogamie (1) Mos Craciun (4) moşu (1) ms (1) muci (4) muie (15) munchen (2) munte (1) musca (1) muzica (35) na'vi (1) nebune (1) nebunii (10) nedreptate (1) nepasare (2) nepăsare (2) nervi (1) nervos (2) news (1) not funny (1) noutati (1) nu (3) nu-mi place (5) nudist (4) nuntă (1) o vorba (1) oameni de caca (1) oare? (2) oferte (1) oldies (1) online (6) orgasm (1) original (1) Pantera Roz (6) party (3) paypal (1) păpuci (1) personaje fabuloase (3) perversitate (1) petreceri (1) pietoni (1) pinguini (1) pişat (8) pişoar (1) pişu (4) pitici (2) pitici pe creier (1) piţipoance (5) pizda (1) placeri (1) plagiat (1) plaja (5) plictis (9) poezie (1) poezii (1) politică (8) pornstar (1) povesti (4) poze (2) poziţii (3) premiu (1) presa (1) prezervative (2) prieteni (2) proaste (1) prodigy (1) promo (2) proşti (5) provizii (1) provocare (1) proză (4) publicitate (1) pula (20) pula mea (8) pulă beată (1) raceala (1) rău (6) răutăcisme (1) real (1) reclame (1) reguli (1) religie (1) revelion (2) rolling stones (1) romania iz my country (26) romanisme (4) românisme (10) ruşine (1) rutina (2) sacrificiu (1) sarbatori (4) savage garden (1) sătul (10) sâni (1) scaun (1) scrisoare (1) sentimente (6) sex (51) sex in maşină (3) sex in public (1) sex online (2) sex oral (3) sexy (1) sfaturi (1) sfinţi (1) shame on them (2) shit (2) singur (4) smooth (1) soare (1) somn (1) sondaj (2) spam (1) sperma (1) spermatozoid (1) stop (1) strange (8) striptis (1) sunt bun (4) surf (1) şcoală (3) tampiti (1) te iubesc (2) teama (1) telefon (2) telefonie (1) tequila (3) teste (1) textile (1) tic-tac (1) timp (2) tinerete (1) tnt (1) top (1) touch and go (1) trecut (1) trezirea (24) tribuna (1) trist (3) tv (3) twitter (1) ţâţe (1) ţigări (1) ucideri (1) un nou inceput (1) vacanta (1) valoarea mea (14) vara (4) viata de cuplu (2) viata mea (55) video (49) viitor (1) virtual (1) vise (9) vodafone (2) vodka (1) vorbe de duh (1) vot (8) welcome to the jungle (1) what's up (1) wiskey (1) wrong hole (1) xxx (4) yahoo (1) zapada (3) zdob si zdub (1)