Întâlnirea

Nu am mai evitat întâlnirea. Am mers să ne vedem, să bem o cafea împreună, să depănăm amintiri, să aflăm ce am mai făcut. Discuţii banale. Îmi doream ca măcar cafeaua să fie bună. Restul erau neinteresante. Nu mă interesa ce face şi cu cine, nu mă interesa cum o duce, nu mă interesa deloc faptul că încă mă vroia şi şi-ar fi dorit să fiu al ei măcar pentru o noapte. Nici cafeaua nu era o necesitate, dar mă săturasem de insistenţele ei.
 
 Nu o mai văzusem de mai bine de doi ani. Era la fel de faină şi bună cum o ştiam. Un pic îmbătrânită doar, dar îi dădea un aer de maturitate. Nu m-am putut abţine: în loc de "Bună seara", i-am spus: "Ce bună eşti". Greşeală fatală din partea mea. M-a luat în braţe şi m-a sărutat. "Unde e cafeaua?" am întrebat-o stricând momentul ei de romantism. M-a condus în bucătărie. Mi-am aprins o ţigare şi mă uitam la ea. Avea atâtea să îmi povestească, dar se vedea ca gândul ei era în cu totul altă parte. Nu vroia doar să povestim şi să bem cafea. M-am uitat în ochii ei şi am întrebat-o: "Bem cafeaua şi apoi ne futem, sau ne futem şi apoi bem cafeaua?" "Cum vrei.."
 
 Am stat la poveşti până spre miezul nopţii. Am povestit banalităţi, ne-am adus aminte de zilele bune petrecute împreună, am râs, am flirtat. A fost o seară reuşită până la urmă. Dar ea îşi dorea mai mult. Ar fi vrut să rămân la ea peste noapte, să adoarmă în braţele mele, să se trezească lângă mine.
 
 Nu a fost seara ei norocoasă.